Ierarhii Romanului împreună la Sfânta Liturghie din Joia Mare, în Catedrala arhiepiscopală din Roman

În Sfânta și Marea Joi, 9 aprilie 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, împreună cu Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, au săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sf. Cuv. Parascheva” din Roman, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi. 

Slujba din această zi a făcut pomenire de Cina cea de Taină, momentul în care Mântuitorul Iisus Hristos a instituit Sfânta Euharistie. 

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Diaconia” al Catedralei arhiepiscopale.

În această zi, în toate bisericile ortodoxe se oficiază Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia. La Proscomidie se pregătește un Sfânt Agneț special, care este sfințit în timpul acestei Liturghii și va fi uscat și sfărâmat în a treia zi de Paști, în cadrul unei rânduieli speciale. Părticelele rezultate sunt păstrate în Chivotul de pe Sfânta Masă din Sfântul Altar. Cu acestea se împărtășesc, de-a lungul anului bisericesc, credincioșii care nu pot participa la Sfânta Liturghie – bolnavii aflați în spitale sau la domiciliu, precum și copiii de vârstă preșcolară.

Sfântul Agneț este o părticică din prescură, în formă de pătrat, pe care sunt imprimate inițialele „IS HR NI KA” („Iisus Hristos Biruitorul”). Termenul „agneț”, care înseamnă „miel”, face trimitere la Mântuitorul Iisus Hristos, Mielul jertfit pentru păcatele lumii.

Programul liturgic al Săptămânii Mari continuă în această seară cu Denia celor douăsprezece Evanghelii, în cadrul căreia sunt citite pericopele evanghelice ce prezintă, în mod complet, patimile Mântuitorului Iisus Hristos. (Mioara Ignat)