Urmare a bunei colaborări între Grădiniţa din localitatea Poduri şi parohie, peste 100 de copii preşcolari din Comuna Poduri - mărţişoare vii pe trupul tainic al Bisericii Lui Hristos - coordonaţi de cadrele didactice, au participat în ziua de 1 martie, aşa cum o fac de câţiva ani în fiecare post, la Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite, săvârşită la biserica „Sfântul Nicolae”, în cadrul căreia au primit Sfânta Împărtășanie.
La sfârşit, copiii au rostit rugăciuni, după care au cântat cântecele adresate primăverii ce a venit cu soare şi căldură, primind din partea părinţilor Vasile Popa şi Dumitru Parfene câte un “mărţişor dulce” .
„Mulțumim cadrelor didactice pentru dăruire și implicare, iar micuților creștini și familiilor acestora, pentru străduința de a transmite mai departe valorile morale și spirituale”, a spus părintele Vasile Popa.