În ziua de 26 iulie Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfintei Cuv. Mc. Paraschevi din Roma, o sfântă fecioară care s-a înscris în rândul celorlalte sfinte femei care au mărturisit pe Hristos, chiar cu preţul vieţii. Cu această ocazie, biserica din masivul de sare de la Târgu-Ocna şi-a sărbătorit hramul de vară, un hram dedicat mai ales tinerilor şi copiilor.
Duminică, 26 iulie biserica din masivul de sare de la Târgu-Ocna și-a sărbătorit hramul de vară. La această zi de prăznuire a fost săvârșită Sfânta Liturghie sub protia părintelui Ioan Bârgăoanu, protopop de Onești, care a transmis binecuvântarea ierarhului.
În cuvântul de învăţătură adresat credincioșilor la finalul Sfintei Liturghii, părintele protopop a evidenţiat aspecte din viaţa Sfintei Paraschevi, precum şi unele minuni pe care ea le-a săvârşit în Grecia şi nu numai. În cuvântul său a mai subliniat faptul că de multe ori suntem şi noi orbi, nevăzând permanent adevărul, binele şi calea cea adevărată ce duce spre mântuire.
„Şi anul acesta, în contextul situaţiei actuale, am avut bucuria de a-l avea în mijlocul nostru pe părintele protopop Ioan Bârgăoanu, sub protia căruia s-a săvârşit slujba Acastistului Sfintei Paraschevi şi Sfânta Liturghie. În cadrul slujbei s-a făcut pomenire de toţi părinţii şi fraţii care au slujit sau şi-au adus o contribuţie deosebită în realizarea acestui locaş de închinare, unic prin măreţia lui”, a relatat părintele paroh Roncea Elisei.
Răspunsurile la strană au fost oferite de către tinerii de la ATOR, cei care au însoţit de fiecare dată în rugăciunile înălţate către Sf. Cuv. Mc. Paraschevi din Roma pe slujitorii acestui sfânt altar.
(Pr. E. R.)