Hram la Parohia Siliștea I

Duminică, 4 iunie 2017, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, la Parohia Siliștea I, Protopopiatul Buhuși a fost săvârșită slujba Vecerniei unită cu Litia, cu ocazia hramului bisericii parohiale.

 

La eveniment a fost prezent PC Pr. Protopop Vasile Cozma alături de un sobor de preoți din cercul pastoral nr. IV „Sf. Ap. Petru și Pavel”, precum și de numeroși credincioși din Protopopiatul Buhuși.

În cuvântul de învățătură, părintele Protopop a evidențiat faptul că întâlnirea preoților și a credincioșilor lor la acest eveniment are un scop întreit:

„În primul rând o întâlnire în comuniune și duhul rugăciunii. Apoi un alt aspect este acela al participării la sărbătoarea comunității din Siliștea și în al treilea rând, întâlnirea preoților și a credincioșilor, pentru a se bucura de frumoasele realizări și lucrarea deosebită ce are loc în Parohia Siliștea I de când Pr. Purcariu George a fost numit aici preot paroh”, a spus părintele protopop în cuvântul său.

S-a vorbit de asemenea despre importanța și rolul Sf. Treimi în viața noastră de creștini ortodocși.

La final a fost felicitat preotul paroh pentru toată activitatea frumoasă desfășurată, urmând ca în toamna acestui an, cu ajutorul lui Dumnezeu, să aibă loc sfințirea bisericii la care credincioșii îl așteaptă pe Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim cu toată dragostea.