Sâmbătă, 7 decembrie 2019, a avut loc la Parohia Hociungi II din Protopopiatul Buhuși, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, slujba Vecerniei unită cu Litia, în cinstea ocrotitorului bisericii parohiale, Sf. Ierarh Nicolae.
La invitația părintelui paroh Pristavu Dumitru a fost prezent ca delegat al Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, părintele protopop Vasile Cozma, alături de un sobor de preoți din Protopopiatul Buhuși și credincioși din satul Hociungi.
În cuvântul de învățătură părintele protopop a vorbit despre generozitatea Sf. Nicolae a cărui fapte de milostenie l-au făcut să fie unul dintre cei mai iubiți sfinți în rândul credincioșilor și în special al copiilor, el fiind și sfântul care îi ajută pe cei aflați în suferință și în necazuri, aducând pacea sufletească, un dar mult mai prețios decât lucrurile materiale.
Părintele Protopop a felicitat credincioșii, dar și pe părintele paroh pentru activitatea administrativă și pastoral – misioară desfășurată, specificând faptul că ocrotitorul lor spiritual a fost mai mult decât generos, ajutându-i ca, într-un timp foarte scurt, deși sunt o comunitate cu un număr mic de familii, să reușească să reconstruiască de la temelie casa parohială, iar părintele să locuiască cu întreaga familie în mijlocul lor, acesta fiind cel mai frumos dar făcut de Sf. Nicolae în anul 2019.
A fost săvârșită și slujba de pomenire a ctitorilor trecuți la cele veșnice, apoi părintele paroh a mulțumit părintelui Protopop și tuturor celor prezenți pentru participare și bucuria de a ne fi rugat împreună Sf. Ierarh Nicolae.