Luni, 7 septembrie 2020, credincioșii Parohiei Gura Văii din Protopopiatul Buhuși au sărbătorit hramul bisericii parohiale „Nașterea Maicii Domnului”.
Prezent în mijlocul preoților și credincioșilor a fost părintele Protopop Vasile Cozma care a săvârșit Slujba Vecerniei unită cu Litia în semn de mulțumire pentru binefacerile revărsate asupra comunității Parohiei Gura Văii.
În cuvântul de învățătură părintele Protopop a vorbit despre păcatul strămoșesc și necesitatea mântuirii arătând faptul că prin Eva păcatul a intrat în lume din cauza neascultării dar, prin Sfânta Fecioară Maria, a venit bucuria mântuirii la toată lumea.
În contextul Anului omagial al pastorației părinților și copiilor părintele Protopop a readus în atenție necesitatea implicări slujitorilor și credincioșilor Bisericii în păstrarea și promovarea valorilor familiei creștine după modelul desăvârșit al Maicii Domnului.
Totodată Maica Domnului este și modelul mamei desăvârșite, Ea fiind rodul perfect pe care l-a dat umanitatea în conlucrarea de mântuire a neamului omenesc.
Părintele Protopop a apreciat activitatea pastoral-misionară desfășurată în această comunitate în contextul provocărilor sociale provocate de noul virus la nivel mondial.
La final a avut loc o slujbă de pomenire a ctitorilor bisericii parohiale.