Proiectul catehetic „Familia-icoana pilduitoare a Iubirii”, inițiat de Parohia „Pogorârea Sfântului Duh”, din Onești, în colaborare cu Şcoala Gimnazială „Emil Racoviță”, din Onești, a fost completat luni, 30 martie, cu o nouă activitate pe tema familiei, dedicată vârstnicilor.
Preoții slujitori ai catedralei, alături de cadrele didactice implicate în acest proiect, au însoțit copiii ce formează grupul de cateheză al parohiei, la Centrul rezidențial de îngrijire al persoanelor vârstnice de la Hârja. Aici au fost întâmpinați de părintele consilier eparhial Ilarion Mâță, directorul așezământului, care le-a transmis un mesaj de mulțumire copiilor pentru popasul de la Hârja și a apreciat activitățile dedicate familiei în care aceștia au fost implicați.
Întâlnirea cu bunicii s-a desfășurat în paraclisul din cadrul centrului. Cu voce caldă, povestitor iscusit, domnul Ion Turturică și alți vârstnici rezidenți au depănat amintiri din sânul familiei, împărtășind celor mici bucuria sărbătorilor pascale trăite în copilărie, biserica fiind refugiul în care toți uitau de greutățile și neajunsurile vremurilor. Vârstnicii i-au îndemnat pe copii să participe la Sfânta Liturghie, să prețuiască credința, să-și iubească părinții, familia și să fie mulțumitori pentru toate. Cei mici i-au răsplătit pentru dragostea lor cu un scurt moment artistic și felicitări pascale.
Experiența aceasta a adus în atenția copiilor o raportare corectă asupra valorilor din cadrul familiei, adăugându-se celorlalte activități ale proiectului Catedralei din Onești, înscris în Concursul Național Catehetic „Familia - binecuvântare a lui Dumnezeu și școală a iubirii smerite și darnice”.
(Liliana Pânzaru)



