Duminică, 16 februarie începând cu ora 17, la amfiteatrul din complexul Agricola din Bacău se va organiza prima ediție a „Galei Tinerilor Voluntari Ortodocși- Generația care inspiră!”.
În anul 2024, prin implicarea a aproximativ 200 de parohii, peste 6500 de tineri și copii au beneficiat de programe și activități specifice vârstei lor care au avut scopul de a îi catehiza și de a le dezvolta diferite abilități folositoare. Toate aceste programe s-au implementat cu sprijinul voluntarilor care s-au pus în slujba aproapelui și au adus un strop de alinare acolo unde suferința este prezentă.
Evenimentul se adresează tinerilor voluntari din cuprinsul eparhiei, parohiilor și grupurilor de tineret care au desfășurat proiecte și activități cu copiii și tinerii în anul 2024. „Gala Tinerilor Voluntari Ortodocși- Generația care inspiră!” este un eveniment dedicat premierii și celebrării implicării tinerilor în activitățile de voluntariat. Scopul principal al galei este de a recompensa și motiva voluntarii pentru eforturile lor în sprijinul aproapelui, de a promova importanța voluntariatului și de a încuraja cât mai mulți tineri să se implice activ în activitățile Bisericii.
Proiectele și voluntarii se pot nominaliza prin completarea chestionarului, urmând a fi trimise câteva fotografii reprezentative pe adresa de mail tineret.arb@gmail.com.
Evenimentul se desfășoară cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.
(Pr. Vlad Țuțurlan)