Cu binecuvântarea Înaltpreasfintitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în ziua de 24 octombrie 2019, a fost organizat de către Grădinița cu Program Prelungit Episcop Melchisedec din municipiul Roman, Festivalul Toamnei.
Evenimentul a fost deschis de monahia Dionisia Schiopu, directorul Fundației. Aceasta a urat bun venit invitaților și a subliniat în cuvântul sau rolul pe care îl are în educația copiilor atât Grădinița, cât și familia.
A mulțumit părinților copiilor din Grădinița pentru deschiderea pe care au avut o în organizarea Festivalului, aceștia aducând cu ei tot felul de bunătăți zacusca, dulcețuri, gemuri, prăjituri etc.
Toate acestea alături de gustările pregătite în Grădiniță au fost, din plin, spre deliciul tuturor. Nu a lipsit nici grătarul tradițional cu mici boierești și must. Copiii au văzut poate pentru prima data cum se face mustul și s-au îndulcit din toate bunătățile aduse.
Programul artistic a fost deschis de grupele mici, mijlocii și mari ale Grădiniței cu cântece și poezii specifice toamnei. Completat de numerele artistice ale copiilor din parohiile Holt și Sfinții Trei Ierarhii din Bacău, precum și copiii din Protopopiatul Roman, programul pregătit a fost apreciat ca atare de aplauzele participanților.
Înaltpreasfintitul Ioachim a adresat cuvand de învățătură și a rostit rugăciuni de binecuvântare pentru roadele pământului expuse pe mesele din generoasa gradina a Fundației Episcop Melchisedec. Copiilor li s au pregătit surprize ascunse prin grămezile de frunze, pe care au trebuit să le descopere. Pentru câteva ore toată lumea s-a bucurat de inocența frumoasă a copilăriei. (pr. Daniel-Ionel Marari)