Trei valori fundamentale susțin coloana vertebrală a unui neam și-i asigură continuitatea istorică: familia, școala și Biserica. Aceste trei segmente definesc în același timp personalitatea unui om și dezvoltarea sa ca membru într-o societate sănătoasă, care asigură securitatea și supraviețuirea sa și definesc, în același timp, mediul favorabil perpetuării vieții născute din iubirea dintre bărbat și femeie. Nașterea într-o familie, formarea în cadrul școlii și împlinirea ca ființă umană prin comuniunea de iubire cu Dumnezeu sunt etapele devenirii omului și desăvârșirii sale ca fiind cea mai luminată ființă din creație.
De 30 de ani familia din spațiul românesc este expusă unor grele încercări. Migrația forței de muncă, divorțul, abandonul familial, noile paradigme familiale de import impuse de societățile postmoderniste, parteneriatele civile, lipsurile și sărăcia au aruncat familia într-un impas din care doar întoarcerea la principiile sănătoase de viață, pe care le-am moștenit și în care cei mai mulți dintre noi au avut privilegiul de a se naște, ne mai poate salva.
Să nu lăsăm tăvălugul scăpat de sub control al istoriei recente să ne niveleze conștiințele, să facem apel la rațiune, să gândim matur, să nu aruncăm în derizoriu familia, ca instituție fundamentală a omenirii, să nu fim egoiști gândind doar la ceea ce ne privește pe noi, dar nici nepăsători, indiferenți sau neutri la cum este înțeleasă ideea de familie contemporană și la cum se încearcă impunerea diferitelor alternative sau paradigme de viețuire în comun. Nimic nu poate înlocui dragostea unei mame care se jertfește aducând pe lume un copil, iar dacă noi ne-am bucurat de acest drept și privilegiu să gândim și la generațiile viitoare, la bucuria și fericirea copiilor încă nenăscuți, la dreptul la normalitate garantat de însăși natura umană.
Responsabilitatea creării unui mediu optim și natural perpetuării vieții în lume și grija părintească pentru cei cărora le-am dat viață, sunt modul concret de a mulțumi mamelor noastre pentru că ne-au educat și ocrotit în mediul familial, pentru că s-au jertfit spre binele nostru, că au ales să ne nască și să-și împlinească în felul acesta vocația sublimă de a fi cele prin care Dumnezeu perpetuează viața pe pământ.
În aceste timpuri dezrădăcinate, în care se promovează sincretismul religios, hedonismul, apostazia și goana irațională după împlinirea idealului uman într-un orizont strict materialist, Biserica rămâne pentru fiecare membru al ei mediul în care poate renaște la o viață nouă împreună cu Hristos, făcând parte, alături de membrii familiei de acasă, din marea familie eclesială, unde Tată și Frate este pentru fiecare dintre noi Cel care S-a răstignit pentru unitatea, pacea, mântuirea și îndumnezeirea întregului neam omenesc.
Totodată, bucuria sărbătorii închinate de Sfânta Biserică Sfinților și Dumnezeieștilor Părinți Ioachim și Ana are anul acesta pentru noi, românii ortodocși, în contextul Anului omagial al pastorației părinților și copiilor o semnificație aparte deoarece omagierea ei ne oferă posibilitatea de a conștientiza, aprecia și cultiva într-un mod aparte valorile care sunt strâns legate de familie, meditând la împlinirea vocației de părinți, la ocrotirea familiei pe care Dumnezeu a așezat-o garantă a perpetuării darului vieții, la educația aleasă a copiilor încredințați de Dumnezeu, precum și la cinstirea părinților care i-au născut și i-au crescut.
Să arătăm în acest an închinat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Pastorației părinților și copiilor că dorim ceea ce este mai bine pentru copiii noștri, că respectăm memoria înaintașilor, care au murit luptând pentru familiile lor, pentru valorile curate și sănătoase care au constituit întotdeauna ființa acestui neam. Prin decizia noastră de a ocroti familia și valorile fundamentale care o reprezintă să asigurăm continuitate principiilor strămoșești și să demonstrăm totodată că știm să alegem din patrimoniul valorilor europene și universale ceea ce este frumos și înălțător, promovând ceea ce este definitoriu pentru oamenii de pretutindeni și dintotdeauna. Aceasta este ceea ce arată frumusețea firii noastre umane și noblețea prezenței scânteii divine în noi.
De asemenea, transmitem un gând și celor care conduc destinele acestui neam, îndemnându-i să ocrotească familia și pe prunci prin legi bine întocmite, care să protejeze căsătoria dintre bărbat și femeie, să-i ofere siguranță, perspectivă și sprijin material.
Dumnezeu să binecuvânteze și să ocrotească toți părinții și copiii lumii!