Excursie tematică – „Familia-icoana pilduitoare a iubirii”

Miercuri, 1 aprilie, Grupul de cateheză al Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh”, din Onești,  însoțit de preoții și profesorii coordonatori, au marcat finalul proiectului catehetic „Familia - icoana pilduitoare a iubirii”, printr-o excursie în ținutul Neamțului.

Primul obiectiv a fost Casa Memorială „Ion Creangă”, din Humulești, locul în care a copilărit marele scriitor. În maniera specifică povestirilor lui, copiii au primit informații despre familia în care a crescut, despre educația sa și despre modul în care copiii acelor vremuri interacționau cu Biserica.

Binecuvântare, dar și o lecție despre istorie și credință a fost popasul de la vechea vatră monahală a Mănăstirii Neamț, apoi cu siguranță inedită și revigorantă plimbarea prin Rezervația de zimbri și faună carpatină „Dragoș Vodă”.

După servirea mesei, un obiectiv impresionant din traseul excursiei a fost Cetatea Neamțului, unde cei mici și-au amintit de modul în care mama Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt l-a motivat spre biruință, educația pe care i-a oferit-o, recunoscând astfel rolul fundamental pe care familia și femeia îl au în formarea și păstrarea identității creștine, precum și în transmiterea credinței creștine de la o generație la alta. Tot aici, au descoperit detalii despre organizarea vieții din cetate, organizarea familiei și viața spirituală.

Ultimul popas a fost la Mănăstirea Văratec, o oază de spiritualitate legată strâns de anul 2026, declarat de Sfântul Sinod drept Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame), prin schimonahiile Nazaria și Olimpiada, fondatoare ale mănăstirii nemțene, canonizate în acest an. Părintele Alexandru Pânzaru le-a vorbit aici despre viața sfintelor cuvioase și au participat împreună la Taina Sfântului Maslu în biserica mare a Mănăstirii, aducând mulțumire lui Dumnezeu pentru tot ce au trăit împreună în cadrul acestui proiect.

(Pr. P.A.)