Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Parohia Poienița, Protopopiatul Roman, în contextul Anului omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox, a organizat în data de 12 iulie, o excursie la Iași cu titlu gratuit pentru 30 de copii.
Excursia a constituit și o recompensă pentru rezultatele bune la învățătură în anul școlar trecut. Itinerariul a cuprins: Palatul Culturii (muzeul etnografic al Moldovei; muzeul de arta; muzeul științei și tehnicii " Ștefan Procopiu"), închinarea la moaștele Sf. Cuv. Parascheva - ocrotitoarea Moldovei, Biserica "Sf. Trei Ierarhi", Palas Mall, parcul Copou, Grădina botanică și s-a încheiat cu vizitarea Mănastirii Miclăușeni și a Palatului Sturdza. " Prin această excursie ne-am propus să promovăm bunul gust, cultura, valorile adevărate, să întărim credința și să demonstrăm că niciun efort nu rămâne nerăsplătit. Copiii au fost foarte încântați de ceea ce au vazut și au trait. Mulțumim tuturor celor care ne-au ajutat și suntem încredințați că efortul lor a fost scris în Cartea Vieții. Activitățile pastoral-misionare ale parohiei Poienița vor continua în această vară urmând să organizăm și un pelerinaj credincioșilor în Mănăstirile Neamț, Sihăstria, Secu, Varatic și Agapia. Slava lui Dumnezeu pentru iubirea pe care ne-o arată în fiecare zi!" a declarat pr. Gabriel Adrian Andrei.