Eveniment cultural la Colegiul Național „Roman Vodă”

În data de 16 mai 2017, la ”Colegiul Național Roman Vodă”, în cadrul celei de-a XVII-a ediții a Zilelor ”Episcop Melchisedec” a avut loc conferința ”Justinian Patriarhul” susținută de către PC Arhim. Ionita Andrei și PC Pr. dr. Florin Tuscanu.


În deschiderea conferinței a fost decernată de către domnul Constantin Aurelian Alexa, directorul Fundației „Episcop Melchisedec” din Roman, Diploma de excelență și un exemplar din Opera Omnia a Episcopului Melchisedec Ștefănescu, Dnei Director Mihaela Tanovici pentru susținerea și buna colaborare a instituției pe care cu onoare o coordonează și Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, prin Fundația ”Episcop Melchisedec”.

În cadrul celor două conferințe susținute cu prilejul celei de-a XVII-a ediții a Zilelor Episcop Melchisedec Ștefănescu și în contextul Anului comemorativ al iconarilor și al mărturisitorilor în timpul regimului comunist, elevii romanvodiști au fost martori la comunicarea unor fapte inedite din viața și activitatea ierarhului Justinian Marina (1901-1977) care a condus destinele Bisericii Ortodoxe Române într-o perioadă foarte grea din istoria țării noastre.
„Biserica și școala, cu rol fundamental în formarea și creșterea omului, au fost mereu în atenția Episcopului Melchisedec, care și-a dorit și a militat pentru susținerea culturii poporului nostru”, a spus în cuvântul său domnul director al fundației.

Pentru acest eveniment inclus în programul Zilelor „Episcop Melchisedec Ștefănescu”, Consiliul Județean Neamț, ca și partener, a cofinanțat această activitate ce a avut o rezonanță deosebită la nivelul tânărului public romașcan.