Cu binecuvântarea Înaltpresfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, duminică, 29 mai 2016, începând cu ora 1800, la Sala Centrului de agrement „Trotușul” din Comănești va avea loc Concertul extraordinar de folclor, în interpretare coral-instrumentală, protagoniști fiind Corala Bărbătească „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului și Orchestra Folclorică „Muzica Divertis” din Chișinău, dirijate de arhidiaconul Iulian Dumitru.
Această acțiune se înscrie în seria de activități culturale pe care Protopopiatul Moinești le derulează în acest an, declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca „An omagial a educației religioase a tineretului creștin ortodox”, Biserica manifestându-și astfel grija pentru conservarea și promovarea valorilor tradiționale românești. Totodată, această activitate îmbracă și veșmânt filantropic, toți cei care vor participa la acest concert vor fi invitați să sprijine un tânăr bolnav de cancer, care are nevoie acută de ajutor financiar, necesar pentru tratamentul post-operator.
Mulțumim partenerilor noștri care sunt implicați în buna desfășurare a acestei activități cultural-filantropice: Pensiunea Mario, Banca Comercială Română Sa, CAR CFR Comănești-IFN și Parohia „Sfântul Spiridon”.
(Pr. Costel Mareș)