Eroii neamului comemoraţi la Moineşti

Joi, 25 mai 2017, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, la monumentul eroilor din municipiul Moineşti, un sobor de preoți sub protia părintelui protopop Costel Mareş, după oficierea slujbei de pomenire a tuturor eroilor neamului, a depus, alături de reprezentanți ai instituțiilor prezente, coroane de flori în cinstea eroilor români din toate timpurile și din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori pentru apărarea patriei și a credinței strămoșești.

 

~~
La eveniment au participat reprezentanți ai Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război – Filiala – Eremia Grigorescu – Bacău, reprezentanţi ai Parlementului României, Consilului Județean Bacău, Primăriei Municipiului Moineşti, ai Jandarmeriei, Inspectoratului Județean de Poliție, Inspectoratului pentru Sitații de Urgență și de la alte instituții şi ONG-uri, precum și elevi şi cadre didactice de la şcolile şi liceele de pe raza municipiului.

“Praznicul Înălţării Domnului unit cu Ziua Eroilor, ar trebui să trezească în conştiinţa tuturor românilor  profunda recunoştinţă faţă de toţi cei care, prin jertfa lor trupească, ne-au lăsat moştenire o ţară unită. La acest moment măreţ să înălţăm o rugăciune şi să ne cinstim eroii aşa cum se cuvine, pentru că ei sunt memoria vie a istoriei noastre“  a spus părintele Costel Mareş, protopop de Moinești.

Veșnica lor pomenire din neam în neam!

 

(Cristian Balaban)