În ultimii ani a devenit o tradiție ca, în preajma încheierii cursurilor, elevii care s-au remarcat prin rezultatele excelente obținute la concursurile școlare să fie premiați de Biserică.
Arhiepiscopia Romanului și Bacăului susține excelența în educație prin premierea elevilor cu rezultate deosebite și a dascălilor dedicați, indiferent de materia pe care aceștia o predau, considerând educația o treaptă spre înțelepciunea care apropie de Dumnezeu.
Este o realitate că, în judeţul Bacău, cele două instituții, Biserica şi Şcoala, își dau mâna când este vorba de a-i forma pe tineri. Biserica sprijină excelența educațională, deoarece educaţia este rod al creativității și străduinței omului, în colaborare cu harul dumnezeiesc, spre mai binele pământesc și mântuirea ființei umane.
Buna colaborare dintre instituțiile de învățământ băcauane și Arhiepiscopia Romanului și Bacăului devine vizibilă în mod deosebit atunci când Biserica se implică și susține elevii şi profesorii cu rezultate merituorii, dar și la fiecare început de an școlar, când elevii, în special cei aflați în situații de risc, sunt binecuvântați și susținuți material pentru a-și continua studiile, în cadrul proiectul eparhial „Lăsați copiii să vină la mine și nu-i orpiți”.
Biserica încurajează tinerii cu rezultate deosebite la faza națională a olimpiadelor școlare, dar își arată prețuirea și față de șefii de promoție, care muncesc de-a lungul tuturor anilor de studiu.
Parteneriatul dintre Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, Inspectoratul Școlar Județean Bacău și Protopopiatul Bacău a făcut din aceste premieri o tradiție, expresie a respectului și prețuirii valorilor din învățământul băcăuan. Anul acesta, festivitatea de premiere a avut loc la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bacău, unde, după încheierea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a oferit diplome de excelență și premii constând în cărți, icoane și bani elevilor care au reprezentat judeţul Bacău, fiind medaliaţi la olimpiadele şi competiţiile naţionale pe discipline în anul şcolar 2018-2019.
Cei 31 de tineri, îndrumați de 24 de dascăli, ce au fost premiați astăzi sunt pătrunşi de „neliniştea cea bună”, ei sunt elevi ce caută, care nu se pot mulţumi doar cu ceea ce lumescul le propune. Au nevoie de mai mult, au nevoie de o cunoaștere sinceră a lui Dumnezeu și a creației. Sunt tinerii sinceri ce caută adevărul, caută repere sigure, care nu vor să-şi rateze existența. Recunoscând aceste valori intrinsece tinerilor olimpici, Biserica, prin Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a ales să susțină, să promoveze și să premieze excelența în educație, fiind în permanenţă alături de profesori și elevi în activităţile derulate pe întreg parcursul anului școlar. (pr. Adrian Alexandrescu, inspector școlar disciplina Religie, ISJ Bacău)