Elevi oneșteni continuatori ai tradițiilor pascale

În cadrul activităţii ,,Tradiţii de Paşti’’,desfăşurată în Săptămâna ,,Şcoala altfel’’, elevii clasei a VI-a B, Şcoala Gimnazială ,,Emil Racoviţă’’, Oneşti, însoţiţi de profesor Coşa Elena Daniela, s-au deplasat la Centrul Social- Cultural ,,Sf.Ilie’’, al Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” din Onești.

Activitatea a avut ca scop, atât cunoaşterea tradiţiilor și obiceiurilor româneşti, semnificaţia religioasă a sărbătorii Paştelui, cât şi formarea și dezvoltarea competențelor în realizarea de creații funcționale și estetice, folosind materiale și tehnici elementare diverse.
În urma explicaţiilor date de doamna Raluca Alupei, elevii au învăţat să orneze ouă de Paşti, prin metoda şerveţelului.

„Această activitate mi-a plăcut foarte mult! Am învățat cum să ornăm ouăle cu o tehnică nouă, cea a șervețelului, prezentată de doamna Raluca.Trebuie doar să decupăm partea dorită pentru a fi lipită pe ou, desfacem șervețelul,iar al doilea strat îl vom lipi cu ajutorul unui lipici special. După aceea punem partea decupată peste celălalt strat și la sfârșit îl finisăm cu încă un strat de lipici, dându-i și luciu. Pentru a arăta cât mai drăguț, am folosit diferite biluțe colorate, sclipici, abţipilduri etc. A fost o activitate foarte frumoasă şi intensă, sensibilă, deoarece mulți dintre noi ne-am putut dezlănțui micul artist ascuns în interiorul nostru!’’( Denisa Hazaparu)

„Activitatea organizată de doamna profesoară şi dirigintă Coșa Elena – Daniela la Centrul Social- Cultural „Sf. Ilie", în Săptămâna ,,Şcoala altfel’’, a fost una deosebită. Mi-a plăcut foarte mult tehnica ornării ouălor de Paști cu metoda șervețelului. Cu doar niște lipici special, o pensulă, foarfecă, șervețel și decorațiuni poți forma ceva extraordinar de frumos. Această activitate mi-a fost de folos deoarece voi ști cum să-mi surprind invitații de Paști’’ (Carmen Şerban).