În perioada 23-26 iulie, 2012, la Zalău s-a desfăşurat concursul naţional „Democraţie şi toleranţă”, ediţia a XVII-a. Judeţul Bacău a fost reprezentat la această competiţie de un echipaj de copii de la Şcoala cu clasele I-VIII numărul 10 Bacău.
Tinerii din urbea lui Bacovia au obţinut menţiune, din partea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, şi premiul „Drepturile omului”, acordat de Institutul Român pentru Drepturile Omului. Echipajul judeţului Bacău a fost format din elevii Andrei Hurgheş, clasa a VIII-a, Raluca Mocanu, clasa a VIII-a, şi Daria Avarvarei, clasa a IV-a.
Proiectul Şcolii numărul 10 din Bacău s-a intitulat „Copiii practică altruismul într-o lume democratică” şi s-a derulat în perioada noiembrie 2011-aprilie 2012. Scopul proiectului vizează crearea premiselor necesare dezvoltării armonioase a comunităţii locale din municipiul Bacău prin activităţi practice, de formare civică şi moral-religioasă, de voluntariat şi social-filantropice, în vederea implicării şi responsabilizării elevilor în viaţa comunităţii în care trăiesc, în spiritul respectării valorilor democratice, a atitudinii filantropice, de toleranţă şi ajutorare a semenilor aflaţi în suferinţă.
„Activitatea de voluntariat a elevilor de la Şcoala numărul 10 din Bacău a fost extinsă la copiii de la Centrul de Zi "Samarineanul Milostiv", al parohiei "Sfântul Gheorghe" din Bacău şi la Centrul de recuperare pentru copiii cu dizabilităţi neuromotorii "Daniel" din Bacău. Intenţionăm creşterea numărului de elevi participanţi în vederea dezvoltării spiritului filantropic, al creativităţii şi imaginaţiei, integrând valorile morale şi sociale în structura propriilor atitudini şi comportamente, precum şi atragerea ca şi colaboratori/voluntari a unui număr şi mai mare de profesori. Ne propunem extinderea grupului-ţintă cu alte categorii sociale şi intensificarea colaborării cu diverse unităţi sociale” a declarat prof. Irina Leonte, inspector de Religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău şi coordonatorul proiectului.