Cu prilejul „Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti” şi al „Anului comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română”, dar și a cinstirii Sfintei Crucii din Duminica a III-a din Postul cel Mare, cu binecuvântarea și participarea IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în Protopopiatul Bacău au avut loc două evenimente duhovnicești-misionare inedite.
Sub coordonarea Pr. Costică Busuioc, protopop al Protoieriei Bacău, parohiile „Sfinţii Trei Ierarhi”, „Lazaret” şi „Sf. Andrei Criteanul”, sprijinite de parohiile din partea de Nord a Bacăului („Sf. Nicolae”, „Învierea Domnului”, „Șerbănești”, „Gherăieşti” I şi II) au organizat duminică, 19 martie a.c., în premieră pentru orașul Bacău, procesiunea „LA UMBRA CRUCII TALE”.
Sfânta Cruce adusă vineri de la Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Cuvioasă Parascheva” din Roman a fost purtată în procesiune în după amiaza zilei de duminică, de către un sobor de preoţi şi câteva sute de credincioşi, pe un traseu bine stabilit, de la biserica parohiei „Lazaret”, spre biserica parohiei „Sf. Trei Ierarhi” din municipiul Bacău. Parteneri de nădejde al acestui eveniment au fost Primăria Bacău, IPJ Bacău și Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău.
Mulțimea creștinilor a pornit în procesiune cu Sfânta Cruce însoțiți de tineri ce au interpretat cântări religioase și au purtat steagurile eparhiei și tricolore. Odată ajunși în fața bisericii „Sfinții Trei Ierarhi”, IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim a binecuvântat pelerinii participanți și a purtat Sfânta Cruce, pe care personal a așezat-o în Sfânta Biserică, după care a înălțat rugăciuni și a rostit un cuvânt de învăţătură:
„Astăzi am simțit această efervescență spirituală pe care frățiile voastre o creați împreună cu preoții care răspund la nevoile spirituale ale dumneavoastră.
Ați făcut un eveniment unic în felul său. În această zi închinată Sfintei Cruci, semnul identității noastre, care este așezată cu cinste pe turlele bisericilor și ocrotește somnul celor de sub glie, părinți și frați ai noștri, este purtată în mâinile credincioșilor și în casele lor, pentru că este semnul Fiului lui Dumnezeu.
Iată, de la copilași până la cei bătrâni au urmat semnul acesta de biruință în procesiunea care s-a organizat și fiecare se regăsește în crucea sa și dă slavă lui Dumnezeu pentru că a putut să poarte Crucea pe care Hristos a ales-o pentru el în lumea aceasta. Crucea să vă fie izvor de întărire care adapă setea frățiilor voastre de infinit, să fie acea binecuvântare pe care a adus-o Cerul asupra noastră a tuturor de pe pământ și văzând acest semn să ne încurajăm unii pe alții pentru a duce mai departe calea”, a subliniat Ierarhul.
După acest moment, preotul paroh Aurel Cîrlan a mulțumit Ierarhului pentru prezența în mijlocul parohienilor și pentru binecuvântările revărsate asupra tuturor pelerinilor prezenți la frumosul eveniment.
A urmat conferința „CRUCEA VIEȚII OMENEȘTI”, susținută de către Pr. prof. univ. dr. Ioan Cristinel Teșu, de la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” Iași, la care părintele protoiereu Costică Busuioc a rostit un cuvânt introductiv.
În deschiderea serii a cântat grupul vocal-intrumental „Suflet Românesc”, urmat de grupul de tineri formați de către doamna profesoară Maria Şalaru.
În pauza conferinţei, părintele Ciprian Ioan Ignat, secretar eparhial, a interpretat două cântări religioase specifice Postului Mare, după care a urmat recitalul grupului vocal al Centrului cultural-catehetic al parohiei „Sfinţii Trei Ierarhi”, condus de domnul profesor Mugur Neuman.
(Pr. Daniel Marari)