Profesorii sunt părinții unei națiuni, de implicarea cărora depinde sănătatea spirituală și viitorul unei țări. Propria lor pregătire intelectuală și morală este garanția unui popor educat, generos și onest. De aceea, adresăm tuturor cadrelor didactice care își desfășoară misiunea de dascăl în unitățile școlare de pe raza administrativ-canonică a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului cele mai alese gânduri de apreciere pentru activitatea desfășurată la catedră, rugând pe Hristos Domnul, Marele Învățător al lumii, să inspire munca și lucrarea lor, să le dăruiască înțelepciune, răbdare și pricepere, pentru ca efortul educațional depus să dea naștere unei generații de tineri pregătite să îmbine armonios moștenirea cultural-religioasă națională cu noile perspective ale circulației valorilor interetnice și internaționale.
Totodată, îndemnăm pe elevi să nu uite că școala este o etapă fundamentală în devenirea oricărui tânăr și mediul în care își formează personalitatea, unde acumulează cunoștințe teoretice și practice în cadrul programelor educaționale pentru a putea descifra taina universului înconjurător, că aici pot asimila cunoștințe temeinice care să le structureze identitatea în spațiul intercultural european și mondial actual și tot aici învață să fie oameni responsabili, toleranți și altruiști. Pentru tânărul actual, școala este antecamera împlinirii sale profesionale, pământul din care își hrănește ființa și perioada de timp la care se va raporta în fața marilor examene ale vieții. Credem astfel că în viața oricărui tânăr este nevoie de binecuvântarea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu, de prezența Sa călăuzitoare și ocrotitoare Care luminează mintea și izvorăște adâncul cunoștințelor.
Tuturor cadrelor didactice și elevilor care se ostenesc în toate palierele sistemului de învățământ românesc le dorim deplină sănătate, mulțime de reușite și un nou an școlar 2021-2022 binecuvântat!