În pragul sfintei sărbători a Nașterii Domnului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Parohia “Sf. Ioan” din Bacău este, ca de obicei, alături de persoanele vârstnice ale Așezământului Social-Filantropic “Sf. Voievod Ștefan cel Mare” de la Hârja.
Din inițiativa preotului paroh, Marius Popescu, susținut de preoții slujitori Gelu Chiribău și Ioan Apostu, împreună cu consiliul parohial, credincioșii parohiei "Sf. Ioan" au donat alimente, produse de îngrijire personală și îmbrăcăminte. Astfel, enoriașii inimoși s-au mobilizat exemplar în cel de-al nouălea an consecutiv, continuând șirul activităților caritabile dedicate Centrului de la Hârja, răspunzând îndemnului părintelui consilier eparhial Ilarion Mâță. Prin urmare, la inventarierea produselor, cu purtarea de grijă a consilierilor coordonați de domnii epitropi Laurențiu Neaga și Emil Sârbu, s-a constatat că au fost oferite Asociației: 149 litri ulei, 102 kg zahăr, 138 kg făină albă, 115 kg orez, 75 kg mălai, 42 kg paste, 100 kg de obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte, iar pentru nevoile centrului, s-a oferit și suma de 1920 de lei. La acestea se adaugă detergenți, conserve de mazăre, pește, produse de igiena personală, haine și 75 de kilograme de carne proaspătă de porc și pui pentru masa de Crăciun. Darurile oferite au fost trimise miercuri, 21 decembrie. La finalul activității, părintele paroh Marius Popescu a ținut să mulțumească tuturor credincioșilor în numele părintelui Ilarion Mâță care își exprimă recunoștința și aprecierea pentru generoasa colectă. Atenției pentru vârstnicii aflați în grija Centrului de la Hârja se adaugă grija permanentă pentru copiii Parohiei “Sf Ioan”, care în sfânta zi de Crăciun, duminică, vor primi pachete, păstrând astfel vie tradiția străveche.