Dialog între generații la Parohia Gura Văii, Protopopiatul Buhuși

Marți, 5 decembrie 2017, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, în cadrul celei de-a III-a ediții a proiectului anual „Dialog între generații”, dintre Biserică și Școală, Parohia Gura – Văii  a primit vizita unui grup de liceeni deosebiți, care la propunerea părintelui paroh Macovei Mihai, profesor de religie la Colegiul Tehnic „Ion Borcea” – Buhuși, județul Bacău, au dorit să se implice în promovarea ofertei educaționale la nivel local și încurajarea tinerei generații în depășirea barierelor personale.

 

Tineri liceeni cu suflet mare, coordonați cu blândețe și iscusință de doamnele Zaharia Carmen, profesor de limba și literatura română, Tânculescu Camelia, profesor de biologie și Boacă Diana Gabriela, consilier școlar, au reușit să transmită informații de calitate despre unitate și omenie, precum și despre dorința de a lupta ca lumea în care trăim să fie un loc mai bun pentru toți, a învăța de la ceilalți, a căpăta alte dimensiuni mult mai practice, prin relatarea unor experiențe de viață și a modului prin care au fost depășite temerile și greutățile.

Activitatea nu putea să fie încheiată fără să aducem slavă lui Dumnezeu prin colinde specifice acestei perioade, prin daruri și dulciuri în amintirea Sfântului Ierarh Nicolae.

Ne întoarcem cu recunoștință gândurile și inimile spre cei care au răspuns afirmativ provocărilor acestui proiect și sperăm că, prin credință, generațiile viitoare vor găsi întotdeauna o punte de comunicare și dragoste unii față de alții.

(Pr. Macovei Mihai)