În după amiaza zilei de 23 martie, începând cu ora 16.00, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman credincioșii au participat la slujba Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului.
Alături de Ierarh, în rugăciune, s-au aflat preacuviosul părinte arhimandrit Pimen Costea, vicar eparhial, preacuviosul părinte arhimandrit Andrei Ioniță, alături de preacuvioși și preacucernici preoți și diaconi, slujitori de la Catedrala arhiepiscopală, în prezența credincioșilor romașcani.
În cuvântul adresat credincioșilor, Înaltpreasfinția Sa i-a îndemnat să se pregătească pentru marea sărbătoare a creștinătății urmând îndemnurile Părinților Bisericii care au scris pagini de neuitare în care au așezat trăirea autentică a cuvântului Evangheliei și mărturisirea propriei nevoințe duhovnicești.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de către membri ai Corului Diaconia al Catedralei arhiepiscopale din Roman.
***
Slujba canonului Sfântului Andrei Criteanul din săptămâna a cincea a Postului Mare îndeamnă pe credincioși la adâncirea pocăinței, așezându-i în fața propriei conștiințe și amintindu-le de nevoia chemării numelui lui Hristos și de necesitatea întoarcerii lăuntrice, chiar înainte de intrarea în ultima parte a nevoinței pe care o împlinesc cu gândul la Învierea Domnului.
Reluarea integrală a Canonului cel Mare în săptămâna a cincea a Postului Mare arată că Biserica nu vede pocăința ca pe un moment trecător, ci ca pe o lucrare continuă, care trebuie reînnoită și intensificată pe măsură ce credinciosul se apropie de Slăvitul Praznic al Învierii. Modelul Sfintei Maria Egipteanca, reamintit parțial în conținutul canonului, dar și al unor personaje biblice, arată că oricât de mare ar fi căderea omului, pocăința adevărată poate duce la sfințenie, acest moment liturgic reactualizând nădejdea schimbării omului în orice clipă a existenței sale. Chemare la pocăință, cercetare conștiinței, recapitularea istoriei biblice ca istorie personală, reînnoirea vieții duhovnicești și întărirea nădejdii că omul se poate ridica prin harul lui Dumnezeu la treapta sfințeniei sunt tot atâtea semnificații duhovnicești pe care acest Canon le așază la inima rugătorilor.
