Luni, 26 august, delegația de tineri a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului a primit binecuvântarea arhierească din partea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Ioachim pentru a participa în perioada 26-28 august la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova.
40 de tineri din Eparhia Romanului și Bacăului vor participa timp de 3 zile la manifestările organizate la Iași cu prilejul ITOM, eveniment care anul acesta are ca temă principală „Ce pot face pentru vindecarea aproapelui meu?”. Pe durata acestor zile, tinerii vor participa la Sfânta Liturghie Arhierească, o serie de sesiuni de dialog și dezbateri pe tema evenimentului, la o conferință susținută de către părintele Pimen Vlad din Sfântul Munte Athos, la cinci conferințe de tip TEDx cu arhim. Nicodim Petre, pr. Dragoș și Daniela Bălinișteanu, Lect. Dr. Smaranda Buju, dna Andreea Ogăraru și dl. Andrei-Mihai Nicolae, precum și câteva concerte.
Înainte de a pleca spre vechea capitală a Moldovei, tinerii, coordonați de către părintele Vlad Țuțurlan și Constantin Răzvan Popovici, inspectori eparhiali, au poposit la Roman pentru a primi arhiereasca binecuvântare și un cuvânt de învățătură. În acest sens, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului i-a felicitat pe tineri pentru prezența la acest eveniment duhovnicesc, i-a îndemnat să „culeagă roade alese și folositoare” și să dăruiască celorlalți din lucrurile pe care le vor învăța pe durata acestor zile.
Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova, ediția a IV-a, va avea loc la Iași, în perioada 26-28 august 2024 și este dedicată tinerilor ortodocși cu vârste între 14 și 25 de ani, la acest eveniment fiind așteptați peste 1500 de tineri din Arhiepiscopia Iașilor (județele Iași, Botoșani și Neamț), Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, Episcopia Hușilor, Arhiepiscopia Chișinăului, Episcopia de Bălți, Episcopia Basarabiei de Sud (Republica Moldova) și din Mitropolia Cernăuților și Bucovinei (Ucraina).
Constantin Răzvan Popovici