Debutul Concursului Național Catehetic, în Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din Onești

Grupul de Cateheză al Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” din Onești s-a întâlnit vineri, 6 februarie, la Școala Gimnazială „Emil Racoviță”, la prima activitate din cadrul Concursului Național Catehetic „Familia - binecuvântare a lui Dumnezeu și școală a iubirii smerite și darnice”, ediția a XVIII-a, organizat la nivelul Patriarhiei Române.

Doamnele profesoare Daniela-Elena Coșa și Oana-Adina Vîlcu, alături de preoții Alexandru Pânzaru și Daniil Chirliu, au prezentat copiilor conceptul concursului și au ales ca titlu al activității lor „Familia - Icoană pilduitoare a Iubirii”. Fiecare dintre coordonatori a adus în atenție câte un reper pentru fiecare întâlnire ce va avea loc în cadrul acestui concurs și s-a stabilit un calendar bogat al activităților, între care se regăsesc o serie de cateheze pe tema familiei, ce vor fi susținute atât în școală, cât și în biserică, un cerc de creații literare, expoziție cu lucrări plastice „Familia mea”, un proiect creativ împreună cu alți membri ai familiei, vizite în diferite centre și la diferite instituții în vederea promovării valorilor creștine din cadrul familiei, acțiuni filantropice, precum și o excursie tematică în ținutul Neamțului, programată la finalul lunii martie.

La începutul activității, părintele Alexandru Pânzaru, coordonatorul grupul catehetic, a precizat pentru copiii participanți scopul acestor activități: 

„Anul 2026 este declarat în Patriarhia Română Anul omagial al pastoraţiei familiei creştine şi Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar, mironosiţe, muceniţe, cuvioase, soţii şi mame, de aceea, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, sub îndrumarea părintelui Paroh Justinian, alături de părintele Petru și părintele Daniil, prin activitățile ce le vom organiza în cadrul acestui concurs ne propunem un parcurs educativ prin prisma valorilor creștine atât pentru copiii înscriși, cât și pentru mame, dar și pentru ceilalți membri ai familiilor lor. De asemenea, avem ca ținte prestabilite ajutorarea celor ce provin din familii defavorizate sau cu diferite probleme, iar în mod firesc, ne dorim să punem în lumină chipul femeii, soției, a mamei creștine care reușește să fie candela aprinsă a familiei chiar și în situații de criză. Ne dorim să fim aproape de comunitate, să identificăm, ba chiar să anticipăm provocările contemporane ale familiilor creștine și să reafirmăm importanța familiei creștine în societate. Ne bazăm în acest demers pe experiența doamnelor profesor antrenate cu noi în acest proiect, cărora le mulțumim și pe care le apreciem pentru dragostea pe care o au față de copii”.

Acest parteneriat între Școală, Biserică și alte instituții în legătură cu familia, evidențiază importanța unor modele pentru copii și tineri, a unor repere morale care să îi ghideze intelectual și spiritual spre o dezvoltare armonioasă și echilibrată.