În zilele de 22 și 23 ianuarie 2024, un grup de preoți din Protopopiatului Roman a participat la un curs interdisciplinar, de formare pastorală, organizat de către Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului în cadrul programului eparhial „Informare și comunicare pentru vindecare”.
În cele două zile de curs, părintele consilier lect. univ. dr. Ilarion Mâță și rasofora Miriam Dascălu i-au inițiat pe cei prezenți în relaționarea cu persoanelor cu dizabilități, dar și cu familiile acestora, ajutându-i să înțeleagă aceste probleme medicale, atât din punct de vedere psihologic, cât și social, teologic și juridic.
În deschiderea sesiunilor de prezentare pr. Dan Alexandru Antoce, Protopop de Roman, a subliniat importanța formării continue a preoților pentru a putea răspunde provocărilor pe care le întâlnesc în viața de parohie.
În continuare părintele Ilarion Mâță a așezat problema dizabilităților în context teologic, aducând exemple din Sfânta Scriptură, din opera Sfinților Părinți și din viața Bisericii. Această prezentare a fost întărită de experiența proprie desfășurată în cadrul Asociației „Sfântul Ștefan cel Mare”, de la Hârja.
Rasofora Miriam Dascălu, psiholingvist cu un doctorat în problema autismului și formator în lucrul cu persoanele cu dizabilități, a realizat cu preoții o sesiune de cunoaștere a cazurilor cu care aceștia se confruntă în parohii, fiind discutate și aspecte ce țin de sprijinul pe care statul îl poate oferi în astfel de situații. Au fost vizionate videoclipuri demonstrative și de sensibilizare cu ajutorul cărora au fost fixate informații cu privire la principalele deficiențe cu care anumiți credincioși se pot confrunta. După livrarea informațiilor din cadrul cursurilor acestea au fost consolidate printr-un atelier de lucru care a presupus schimburi de rol în cadrul echipelor de simulare a mai multor situații posibile. Cele două zile s-au încheiat cu o scurtă evaluare a informațiilor dobândite.
Aceste activități se înscriu în contextul anului omagial al pastoraţiei şi îngrijirii bolnavilor, din cadrul Patriarhiei Române.
pr. Bogdan Palcău