Cultura și tradițiile strămoșilor omagiate de copiii de la Parohia Ortodoxă Lazaret

 

Programul catehetic „În sufletul meu Îl port pe Dumnezeu”, dezvoltat de către Parohia Ortodoxă Lazaret și Fundația „Episcop Melchisedec” – Filiala cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim a oferit celor 30 de copii, pe parcursul lunii martie, ocazia de a descoperi tainele meșteșugurilor tradiționale și a numeroaselor vestigii istorice de pe teritoriul județului Bacău.

 

          În anul omagial al Satului românesc, cultura și tradițiile strămoșilor neamului românesc au fost readuse în atenția acestor copii, care au vizitat Secția de Istorie și Arheologie a Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”, ghidajul fiind realizat de dra muzeograf Brândușa Manea.  

După ce au au aflat cum au fost descoperite exponatele pe teritoriul județului nostru, vechimea lor și ce informații ne transmit, copiii au fost împărțiți pe grupe, fiind pe rând: domnitor, rege, președinte și popor, cu scopul de a imagina diferite strategii de apărare a credinței și valorilor strămoșești pentru situații specifice date.

          În cadrul activității „Introducere în arheologie – Pe urmele sfinților”, dra muzeograf Brândușa Manea le-a prezentat tipurile de arheologie existente, cum se fac săpăturile, uneltele de lucru, precum și importanța arheologiei în descoperirea Sfinților de pe teritoriul țării noastre. Copiii au putut astfel afla povestea descoperirii Sfinților Epictet și Astion, a Sfântului Pahomie de la Gledin și a Sfinților Mucenici de la Niculițel. În ultima parte a activității copiii „arheologi” au desenat un vas de lut folosind tehnicile de lucru explicate de dra Manea.

          Costumul popular și simbolurile pascale le-au fost explicate copiilor de către dna Viorica Băluță, muzeograf în cadrul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”. Ei au aflat ce simbolizează desenele de pe ouăle închistrite și au descoperit tehnici de înfrumusețare a ouălor de Paști, cum ar fi: vopsitul, închistritul, potcovitul ouălor, cum se poate coase sau broda pe ouă etc. Apoi au participat la șezători în cadrul cărora au învățat să coase pe etamină și au colorat/desenat ouă.

Copiii au fost foarte încântați de înformațiile pe care le-au primit, dar mai ales de activitățile practice și jocurile de rol.

 

 

                                                          Pișcu Carla-Livia