Duminică, 13 aprilie 2014, în ziua prăznuirii Sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim, numită în popor și Duminica Floriilor, băcăuanii și-au îndreptat pașii către biserica de lângă Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Maior Constantin Ene”, Bacău, ce și-a serbat hramul.
În spațiul lăcașului de cult ce se construiește, a fost oficiată Sfânta Liturghie de un sobor de preoți, având ca delegat al Preasfințitului Episcop Ioachim Băcăuanul, pe PC Arhim. Pimen Costea, exarhul mănăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, care a rostit și cuvântul de învățătură referindu-se la semnificația sărbătorii.
La final, au fost citite rugăciunille pentru sfințirea crucilor din oțel, ce vor fi așezate pe turla și acoperișul noului lăcaș de cult, ridicat din lemn, pe fundație de beton și au fost sfințite florile și ramurile care au fost împărțite credincioșilor.
Părintele paroh Mihai Beicu a mulțumit celor ce sprijină lucrările de zidire a bisericii „Intrarea Domnului în Ierusalim” și tuturor celor prezenți.