În data de 20 iulie 2018, prin grija părintelui protopop Ioan Bârgăoanu, 60 de credincioși din Parohia Larga, Protopopiatul Onești, au participat, alături de preotul paroh Lucian Dumitru Vartolomei, la pelerinajul de o zi organizat în diverse mănăstiri căutând ajutorul sfinţilor pentru o mai bună sănătate sufletească şi trupească. Evenimentul a fost efectuat cu ajutorul Agenției de turism și pelerinaje „Meteora Tour”.
Primul popas a fost făcut în eparhia Iaşilor la Mănăstirea Miclăuşeni şi Castelul Strurdza de la Miclăuşeni, după care pelerinii au petrecut câteva ore la Mănăstirea Vlădiceni, apoi s-au închinat cu emoţii în suflet la moaștele Sfintei Parascheva, aflate în Catedrala mitropolitană și au vizitat Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași.
La întoarcere pelerinii au poposit la Catedrala arhiepiscopală din Roman, unde s-au închinat la sfintele moaşte şi au putut afla de la părintele arhimandrit Andrei Ioniță, ecleziarhul Catedralei arhiepiscopale „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman informații inedite despre existenţa acestui sfânt lăcaş. În numele enoriaşilor parohiei Larga, părintele Lucian a oferit florile recunoştinţei sub forma unui buchet tricolor.
În timpul pelerinajului s-au înălţat rugăciuni către Dumnezeu, s-au înălțat cântări de laudă în cinstea Maicii Domnului şi Mântuitorului Iisus Hristos, nelipsindcântecele patriotice.
"Acest pelerinaj a fost o afirmare vizibila a comuniunii cu sfinţii Bisericii şi apartenenţa la acelaşi Trup al lui Hristos, ducând la legătura dintre „Biserica triumfătoare" din ceruri şi „Biserica luptătoare" de pe pământ. Pentru aceasta cinstirea sfinţilor este o formă văzută a credinţei noastre în învierea morţilor. Atunci când ne adresam unui sfânt ne adresăm ca unei persoane vii", a precizat preotul Lucian Dumitru Vartolomei în cuvântul adresat enoriaşilor pelerini.
După acestă zi binecuvântată, pelerinii de la Parohia Larga s-au întors acasă cu suflete pline de nădejde că această zi, cu ajutorul Bunului lui Dumnezeu, îi va ajuta la mântuire. Iar părintele paroh Lucian Vartolomei a ales ca pe această cale să mulțumească IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim și Agenției de pelerinaje „Meteora Tour” a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, cu ajutorul cărora acțiunea a fost încununată de reușită. (Nicoleta Vartolomei)