Mulțumire sufletească și încântare duhovnicească s-a putut citi pe chipurile celor peste 200 de credincioși din Protopopiatul Buhuși sosiți în pelerinaj, joi, 26 aprilie, la Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Cuv. Parascheva” din Roman.

Însoțiți de preoții slujitori din cele patru parohii care alcătuiesc comuna Blăgești, buhușenii s-au rugat și s-au închinat la sfintele moaște aflate în catedrală. Apoi, după ce au primit binecuvântare arhierească, aceștia s-au rugat alături de Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, care a citit o rugăciune specială, iar la sfârșitul slujbei, le-a ținut un scurt cuvânt de învățătură, exprimându-și bucuria de a vedea și revedea fii și fiice ale eparhiei în vizită la Centrul Eparhial și în pelerinaj la cel mai reprezentativ și frumos locaș de rugăciune din cuprinsul acestei eparhii.
La finalul, Preasfinția sa le-a oferit în dar tuturor credincioșilor icoana Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, așa cum apare reprezentată în fresca din catedrală.