Credincioși din parohia Pâncești-Sascut, pelerini la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței

Cu binecuvântarea IPS Ioachim, în contextul Anului omagial al iconarilor şi pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română,în perioada 3-5 iulie a.c., Parohia Păncești – Sascut a organizat un pelerinaj la Memorialul Durerii din Sighetul Marmației, cu opriri la unele mănăstiri de pe traseu, spre închinare.

Cu binecuvântarea IPS Ioachim, în contextul Anului omagial al iconarilor şi pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română,în perioada 3-5 iulie a.c., parohia Păncești – Sascut din protopopiatul Sascut a organizat un pelerinaj la Memorialul Durerii din Sighetul Marmației, cu opriri la unele mănăstiri de pe traseu, spre închinare.

   Astfel, la Mănăstirea Nicula pelerinii s-au închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de aici și au apreciat frumusețea noii biserici aflate în construcție și a picturii care va înfrumuseța noul locaș.  

   A urmat un popas duhovnicesc la Mănăstirea Rohia unde, în chilia în care s-a ostenit Nicolae Steinhardt am rememorat nevoințele marelui monah, precum și chinurile la care a fost supus de autoritățile comuniste. Peisajul mirific, cadrul geografic natural al amplasării mănăstirii, au încântat ochii pelerinilor.

   După un popas la cimitirul vesel și la Mănăstirea Săpânța-Peri, ne-am îndreptat pașii către Memorialul Durerii din Sighetul Marmației unde, după vizitarea celulelor în care au suferit deținuții politici în perioada de prigoană a intelectualității românești, a fost oficiată o slujbă de pomenire a celor care au suferit în lagărele și în închisorile comuniste. Suferințele la care au fost supuși, metodele de tortură aplicate de călăii comunismului celor ce nu erau de acord cu ideologia lor, au mișcat profund inimile celor care s-au rugat pentru sufletele victimelor comunismului.

    La întoarcerea spre casă am zăbovit în momente de rugăciune la mănăstirile Bârsana de pe Valea Izei și Prislop, cu o escală în stațiunea Borșa, apoi la Mănăstirea Voroneț unde maica Rafaela Adumitroaei ghidul mănăstirii în expunerea sa, a prezentat frumusețea picturii murale de aici.

  Și elevii și tinerii și vârstnicii participanți la pelerinaj s-au întors acasă cu bucuria că au simțit pe viu ceea ce au văzut doar în imagini din trecutul atât de zbuciumat al neamului nostru.     

    Cu ocazia acestui pelerinaj eleva Moraru Elena (cl. a- VI-a) a compus următoarea poezie:

 

Ne-am adunat astăzi aici,

Să ne-amintim de mulți eroi

Ce și-au dat viața pentru noi.

 

Au fost eroi în felul lor

Au rezistat și-au arătat

Că sunt de neînduplecat.

 

Soarele mult timp nu l-au văzut

Și l-au dorit mult înapoi,

Și-acum sunt soare pentru noi.

 

Aș vrea să zbor,

Să stau pe-un nor

Să-mi întind mâinile spre ale lor.

 

Nu i-am uitat,

Nu i-am lăsat,

La moartea lor am cugetat.

 

Poate au plâns, poate au râs,

Poate că n-au mai suportat

Și au plecat, dar s-au întors

Și sunt alături de noi- nedespărțiți.

 

Închiși au fost cât au trăit,

Închiși sunt după ce-au murit.

Dar undeva-i-un loc urât

Ce nu mai trebui-amintit.

Acum însă-s într-un loc, fără de frică

În inimile noastre-adică.