„Crăciunul - bucuria aproapelui” la parohia ,,Sf. Andrei Criteanul” din Bacău

Cu prilejul serbării Nașterii Domnului Hristos în Parohia ,,Sfântul Andrei Criteanul” din Bacău, Protopopiatul Bacău, unde slujesc preotul paroh Gabriel Ichim-Radu, care este și președinte al Asociației naționale a copiilor surzi din România și preotul Daniel-Ionel Marari, Inspector eparhial și slujitor al bisericii băcăuane, au fost împărțite, în mai multe zile, cadouri și dulciuri la tinerii și copiii colindători (190 pachete), dar și acasă la copiii surdo-muți și la familiile hipoacuzice din Bacău (210 pachete).

 

Cu binecuvântarea IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, tânăra parohie din zona de Nord a orașului Bacău a serbat pentru al doilea an Crăciunul.

Astfel, în perioada 20-25 decembrie a.c. acțiunile filantropice generate cu sprijinul membrilor Consiliului Parohial și al unor oameni de bine, au fost posibile și au adus bucurie pentru 190 de tineri colindători care au vizitat biserica parohială și au colindat pe bunii credincioși încredințați spre păstorire de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, celor doi preoți slujitori. De asemenea 210 pachete au fost oferite tot de către preotul paroh acasă la copiii surdo-muți și la familiile hipoacuzice din Bacău.

Credincioșii prezenți la slujbe au luat parte într-una din zile la un concert special de colinde oferit de către corul tinerilor de la Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare”, care a fost dirijat de doamna Marinela Paraschiv-Gora, profesor de muzică la această instituție de învățământ, dar și de corul clasei a VI-a D de la Școala Mihai Drăgan-Bacău, coordonat de doamna profesoară Nicoleta Ichim-Radu.

„Colindele au fost liant între generații, au fost arc peste timp. De la păstorii și magii care au cântat primele colinde în ieslea unde s-a născut Pruncul Hristos, până astăzi dăinuiesc aceste cântări minunate, tradiția aducându-le până în prezent prin viu grai rostite și cântate”, a declarat preotul paroh Gabriel Ichim-Radu.

Liturghia a fost transpusă pentru persoanele hipoacuzice și în limbaj mimico-gestual de către interpretul Asociației naționale a copiilor surzi din România.

Parohia a desfășurat în anul 2018 mai multe proiecte în care au fost implicați tineri enoriași prin activități cultural-catehetice și social-filantropice.