Concertul intitulat „Atunci când se-mplini timpul, Dumnezeu Își dă Cuvântul” a reprezentat o invitație la o experiență cultural-duhovnicească pentru locuitorii orașului Buhuși, dar și pentru cei din împrejurimi. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, sâmbătă, 14 decembrie 2024, începând cu ora 18.00, buhușenii au avut ocazia de a asculta o poveste care s-a scris în inima fiecăruia, prin tainele versurilor din colindele sfinte.
În sala de spectacol „Elisabeta Bostan”, plină cu sute de suflete, corala maicilor de la Mănăstirea „Buna Vestire” din Tisa Silvestri, grupul coral al elevilor de la Liceul Teoretic „Ion Borcea”, dirijat de către părintele profesor Mihai Macovei, paroh al Bisericii Parohiei Lespezi, grupul de copii al Parohiei „Buna Vestire” din Bacău și corala preoților Protoieriei Bacău, dirijată de către părintele profesor Andrei Antal, au încântat inimile celor care cu bucurie și smerenie așteaptă venirea Pruncului Sfânt pe lume.
Evenimentul de sâmbătă seara, care a putut fi vizionat live pe pagina de Facebook a Protoieriei Bacău și a Casei de Cultură „Elisabeta Bostan”, este rodul unui parteneriat cultural, educațional și spiritual, între Primăria Buhuși și Protopopiatul Bacău, ce are ca scop afirmarea și consolidarea valorilor noastre culturale, naționale și spirituale, acestea reprezentând bornele fără de care nu ne-am putea orienta pe drumul sinuos al acestei vieți.
Corul „Episcop Melchisedec” a fost înființat la inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, însumând un număr de aproximativ 40 de preoți. De-a lungul existenței sale a susținut numeroase concerte, prilejuite de marile sărbători ale Bisericii noastre, precum și de evenimentele istorice care au avut o însemnătate deosebită pentru cultura și spiritualitatea poporului nostru. Preoții au interpretat piese cu caracter liturgic, colinde, pricesne și cântece patriotice, atât în bisericile noastre, cât și pe marile scene, participând la numeroase concursuri naționale. Doar luna aceasta, prin turneul intitulat „Atunci când se plini timpul, Dumnezeu își dă cuvântul”, preoții coralei „Episcop Melchisedec” au susținut aproximativ 10 concerte în comunitățile parohiale ale Protopopiatului Bacău.
Aflată pentru a doua oară în orașul Buhuși, la invitația domnului primar Vasile Zaharia și a membrilor Consiliului Local, corala „Episcop Melchisedec” a așezat în ieslea călduroasă a inimilor ascultătorilor, bucuria prilejuită de Nașterea Mântuitorului Hristos, printr-o suită de colinde psaltice izvorâte din tradiția bimilenară a Bisericii noastre. De asemenea, inspirați de armonia pe care Dumnezeu a așezat-o în Univers, preoții Protoieriei au interpretat, într-un mod armonizat pe patru voci, o serie de cântări precum Condacul și Podobia de Crăciun, făcând ca acest eveniment să nu fie doar o reprezentație artistică, ci și o rugăciune înălțată spre Dumnezeu.
Prin aceste colinde, frumos armonizate, se pot transmite învățături de credință profunde, adevăruri dogmatice și învățături morale, notele muzicale făcând ca acestea să fie mai ușor de asimilat de către mințile și inimile celor care le ascultă. Colindul este o formă de cinstire adusă lui Dumnezeu, dar și un mijloc de catehizare a creștinilor. Acest aspect a fost sesizat și de către Arhipăstorul nostru Ioachim, care a preluat unele melodii arhicunoscute în popor și le-a îmbogățit cu noi texte, oferindu-le consistență, adevărurile dogmatice fiind îmbrăcate în haina frumoasă a cântului.
La finalul evenimentului, pe scena din Buhuși a urcat alături de slujitorii Sfintelor Altare și grupul coral al Parohiei Lazaret din Bacău, dirijat de către părintele protoiereu Eugen-Ciprian Ciuche, care după o serie de colinde intonate, au invitat pe toți cei prezenți să cânte la unison câteva dintre colindele reversificate ale ierarhului romașcan.
Pr. Răzvan-Dimitrie Radu