În ziua de 25 noiembrie 2017, s-au împlinit 45 de ani de la moartea renumitului aviator Henri Coandă (1886), petrecută în anul 1972. Cu această ocazie, Centrul de zi „Sf. Dionisie Exiguul” din cadrul Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a organizat o vizită la Aeroportul Internațional „George Enescu” din Bacău.
Copiii au avut ocazia de a vizita întreg aeroporul (aripa nouă), fiind primul grup de vizitatori ai aeroportului, după inaugurarea ce a avut loc tot luna aceasta. „Escortați” de o întreagă echipă de stewardese, au vizitat porțile de acces în aeroport pentru plecările interne, precum și pe cele externe, „trecând frontiera”, dar nu înainte de a face „Check-in-ul”. Cu amabilitate, personalul de serviciu ne-a verificat ca pe niște clienți fideli, ne-au condus pe pista de decolare a avioanelor, ne-au plimbat cu autobuzul pe pista, unde copiii au avut ocazia să vadă decolarea unui avion cu direcția București.
De aici, grupul și-a continuat drumul spre Biserica „Precista” din Bacău, monument istoric construit în anul 1491 de fiul lui Ștefan cel Mare, Alexandru, unde s-au închinat și pentru că toamna nu-și ascunde podoaba, copiii s-au bucurat de frunzele copacilor căzute prin iarbă.
(Departamentul de comunicare și mass-media al Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel mare - Hârja”)