În ziua de 22 septembrie 2017, în sala de ședințe a Protopopiatului Bacău a avut loc, în prezența unei delegații a Centrului Eparhial, formată din P. Cuv. părinte Pimen Costea, vicar administrativ eparhial și a PC părinte Valentin Băltoi, consilier cultural, consfătuirea județeană a profesorilor de religie din județul Bacău. Gazda evenimentului a fost părintele Costică Busuioc, protopop al Protoieriei Bacău. Cu această ocazie a avut loc și prezentarea noului inspector de religie, în persoana părintelui Adrian Alexandrescu.
Consfătuirea județeană a profesorilor de religie din județul Bacău a avut loc în ziua de 22 septembrie 2017 în sala de ședințe a Protopopiatului Bacău. Părintele protopop Costică Busuioc, gazda întâlnirii, a deschis reuniunea adresându celor prezenți un cuvânt de bun venit, dând apoi cuvântul invitaților Centrului Eparhial.
Părintele Pimen Costea, vicar-administrativ eparhial a transmis binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și a pus la suflet un cuvânt doamnelor și domnilor profesori prezenți.
Instructajul acesta pe care părintele inspector școlar îl va ține are rolul de a vă extinde orizontul pregătirii și a explorării sufletului copiilor. Vă rog să nu uitați de importanța slujirii pe care o aveți, aceea de a forma și crea mlădițe sănătoase în sânul bisericii. La ora de religie copilul primește un antrenament de o altă factură, aceea de a vorbi cu Dumnezeu pe care în lumea laică nu prea îl întâlnim la niciunul dintre obiectele curriculare.
De a vorbi cu oamenii și cu îngerii și de a fi întotdeauna demn de poziția pe care o are și pe care i-o dă statutul de om. Acesta este rolul pe care îl are religia în școală, iar domniile voastre sunteți cei care încercați să-i conștientizați pe copii de acest rol, să îi faceți să vadă și să înțeleagă toate aceste lucruri. Faptul de a primi binecuvântare pentru a preda această materie din partea Chiriarhului este un dat misionar.
Părintele Valentin Băltoi, consilier cultural al Centrului Eparhial a făcut o scurtă incursiune în viața părintelui Adrian Alexandrescu, totodată prezentându-l oficial profesorilor de religie ca fiind noul inspector pentru disciplina religie din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Bacău.
În cuvântul său, părintele inspector școlar Adrian Alexandrescu a mulțumit IPS părinte Arhiepiscop Ioachim pentru binecuvântarea Sa și a dorit să reînnoiască fidelitatea tuturor profesorilor față de Chiriarh.
După dezbaterea pe larg a problemelor organizatorice de ordin didactic (calendarul activităților și competițiilor școlare, programele școlare, parteneriate, propuneri ale Asociației Profesorilor de Religie „Sf. Parascheva‟ Bacău, rearondări în cadrul cercurilor metodice și denumirea Cercului metodic Bacău - liceu după numele celui care a fost pr. prof. dr. Constantin Leonte), părintele inspector Adrian a încheiat consfătuirea județeană a profesorilor de religie, îndemnându-i să fie lumini ale Dumnezeului viu, iubitor și iertător pe Care Îl propovăduiesc, păstrând în suflet cuvintele Sf. Ioan Gură de Aur, care spunea că „profesorul bun inspiră, atrage și convinge, … fiind simplu, onest, deschis și nepărtinitor. Să fim lumini ai acestui Dumnezeu în lumea deznădăjduită și secătuită de astăzi! ‟
La întâlnire au fost prezenți și preotul Ionuț Căsăneanu, fost inspector de religie și preotul Lucian Adam, inspector zonal de la cultul romano-catolic.
(pr. Daniel Marari)