Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în perioada 19-21 septembrie 2016 a avut loc în capitala României „Congresul Național Hristos împărtășit copiilor” ajuns la ediția IX-a. Acesta s-a desfășurat în sala Centrului Naţional pentru Formare Continuă „Dumitru Stăniloae” din București, fiind organizat de Patriarhia Română în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării Științifice și cu Organizația World Vision România. Cu acest prilej la această întâlnire majoră au fost prezenți Inspectorii pentru catehizare parohială din partea fiecărei eparhii a Patriarhiei Române. Delegatul IPS Arhiepiscop Ioachim al Romanului și Bacăului la acest eveniment a fost P.C. Pr. Daniel-Ionel Marari – directorul Centrului Catehetic Sf. Cuv. Parascheva (coordonatorul Biroului de catehizare parohială și activități cu tineretul) din cadrul Sectorului Cultural al Administrației Eparhiale.
Prin Programul Național Catehetic „Hristos împărtășit copiilor”, prin Proiectul educațional „Alege Școala!”, prin parteneriatele dintre parohie şi şcoală, prin taberele de copii şi prin multe activităţi culturale, social-filantropice şi ecologice, pe care le organizează în cadrul diferitelor ei proiecte, Biserica oferă alternative educaționale copiilor și tinerilor din familiile, parohiile și comunitățile din România și diaspora. Misiunea Bisericii privind educarea copiilor pornește de la realitățile lumii contemporane, de la problemele comunităților mici, aflate în suferință sau în dificultate, dar pe care mulți le privesc cu deznădejde sau cu nepăsare.
Întâlnirea a fost deschisă de către Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop Vicar Patriarhal, care a dat citire mesajului Patriarhului României adresat participanţilor la acest congres. În cadrul întâlnirii au fost susţinute mai multe referate, de către d-na Dana Buzducea, director național World Vision România; d-l Romeo Moşoiu, consilier al ministrului educației naționale şi cercetării ştiinţifice; d-l conf. univ. dr. Vasile Timiș, inspector general pentru disciplina Religie – Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice; dr. Florin Marica – consilier patriarhal – Sectorul teologic – educațional; precum și raportul de activitate pe anul 2015 – 2016: Programul „Hristos împărtășit copiilor”, Concursul Național de Creaţie „Biserica și Școala din sufletul meu”, volumul ”Hristos împărtășit copiilor – roade binecuvântate”, ghiduri catehetice , prezentat de către P.C. Pr. dr. Constantin Naclad, inspector patriarhal.
În partea a doua a întâlnirii, a avut loc prezentarea unor modele de bună practică în ceea ce priveşte colaborarea dintre preot şi profesorul de religie, urmate de alte dezbateri pe diferite teme, precum și prezentarea activităților catehetice pe fiecare eparhie în parte.
Marți, 20 septembrie, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit în „Sala Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei participanții la Congresul Național.
În cuvântul rostit, Preafericirea Sa a vorbit despre responsabilitatea formării tinerilor, a catehizării și a orei de religie.
“Vă felicităm pentru că ați desfășurat o activitate misionară, pastorală și educațională bogată. Această activitate este o investiție pe termen lung și etern. Educația creștină nu vizează doar formarea de cetățeni creștini ai patriei pământești, ci și de oameni mântuiți și de sfinți ai patriei cerești. O mulțime de familii creștine, prin educația dată copiilor, au contribuit la înmulțirea numărului sfinților Bisericii. Astăzi este foarte important nu doar să vorbim despre importanța familiei creștine tradiționale, ci și despre educație. Te numești cu adevărat părinte dacă îl și formezi spiritual. Așadar, pe lângă creșterea biologică se cultivă și se dezvoltă și creșterea spirituală, morală și duhovnicească....Ora de religie și cateheza trebuie să își găsească împlinirea în Sfântul Potir. De altfel, orice teologie adevărată ortodoxă se împlinește în Sfântul Potir, unde Dumnezeu Cuvântul devine Trup și Sânge împărtășite celui ce crede în Hristos. Noi avem această parte a luminării sufletului în vederea împărtășirii cu Hristos. «Gustați și vedeți că bun este Domnul» se face ca îndemn în interiorul acestei lucrări de îndrumare, de mistagogie, de explicare a credinței creștine.”
În ultima zi a congresului, participanții au luat parte la dezbaterea privind Strategia pe termen scurt, mediu și lung pentru colaborarea dintre Școală și Biserică, precum și tematica concursului catehetic anual din 2017 care se va adresa celor două teme principalale ale anului omagial, și anume: „Icoana ortodoxă și iconarii” și „Mărturisirile de credință din închisorile comuniste”. Tema concursului va fi „Icoana și Școala mărturisirii”.
“În urma discuțiilor, am remarcat numărul mare de tabere care au fost organizate în fiecare Eparhie. De asemenea, am mai remarcat multitudinea de activități și schimburi între tineri și între Eparhii, acesta fiind un lucru foarte benefic. ,” a declarat părintele Constantin Naclad -Inspector Patriarhal.
“Cu binecuvântarea IPS Părinte Ioachim - Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, am participat cu multă bucurie în suflet la ediția a IX a Congresului Național „Hristos Împărtăşit Copiilor”, prezentând frumoasele activități ale Arhiepiscopiei noastre desfășurate în anul catehetic septembrie 2015-septembrie 2016; mai exact proiectele catehetice eparhiale și parohiale precum și pe cele educaționale desfășurate cu tinerii și adulții sub coordonarea Biroului eparhial de catehizare și activități cu tineretul”, a declarat Pr. Daniel-Ionel Marari.