Începând cu orele 10:00, în ziua de marți, 29 Octombrie 2019, cu binecuvântarea Înaltpresfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, a avut loc sedința preoților din Protoieria Sascut din luna Octombrie, în Biserica cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", din Parohia Pâncești, comuna Sascut.
Delegat de la Centrul eparhial a fost părintele Gheorghe Paleu, consilier eparhial din cadrul Sectorului Patrimoniu și construcții bisericești, care a transmis celor prezenți arhierești binecuvântări din partea Ierarhului și a preluat conducerea ședinței.
Anul 2019, proclamat în Patriarhia Română drept "Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) și Anul comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești", aduce în atenție comemorarea și cinstirea unor personalități ce s-au implicat de-a lungul timpului în apărarea și promovarea valorilor creștine și în păstrarea unității de credință și de neam. În acest sens, în cadrul ședinței din această zi a fost prezentată tema cu titlu "Patriarhul Nicodim Munteanu", de către părintele Negoiță Ionuț de la Parohia Drăgușani, comuna Parava.
În lucrarea sa, părintele conferențiar a prezentat viața și activitatea Patriarhului Nicodim Munteanu, ca ierarh și cărturar, slujitor la Mitropolia din Iași, starețul al Mănăstirii Neamț, episcop al Hușilor, mitropolit al Moldovei și până în anul 1939 Patriarh al României.
Părintele consilier a apreciat lucrarea și a mulțumit părintelui pentru întocmirea ei, apoi a adus pe ordinea de zi noile reglementări de la Centru eparhial.
De asemenea, părintele protoiereu Abageru Vasile a prezentat preoților programele eparhiale cu caracter social-filantropic și misionar care s-au derulat și se vor derula în protopopiat: Campania Donează sânge, continuarea proiectului "În temniță am fost și ați venit la Mine", desfășurat în parteneriat cu Penitenciarul Bacău, și implementarea unui nou proiect "Centru de socializare și petrecere a timpului liber pentru persoane vârstnice". (pr. Albu Gabriel)