Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, miercuri, 5 iulie 2017, a avut loc conferința pastoral – misionară a preoților din Protopopiatul Buhuși.
În contextul „Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești și al Anului comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română”, la propunerea părintelui Protopop Vasile Cozma, părintele Pristavu Dumitru de la Parohia Hociungi II a susținut lucrarea cu tema „Personalitatea religios – morală a Patriarhului Justinian”, lucrare în carea au fost ilustrate momente importante din viața Patriarhului Justinian.
În a doua parte a conferinței au fost puse în discuție și unele probleme administrative: actualizarea anexelor legate de terenurile parohiilor și a anexelor care privesc personalul angajat, situația concediilor de odihnă, ținerea la zi a dosarului personal și actualizarea registrului inventar la fiecare parohie.
Totodată, părintele protopop a reamintit și pașii care trebuiesc urmați în ceea ce privește întocmirea actelor pentru diverse lucrări ce au loc la parohii și, de asemenea, au fost programate și întrunirile de cerc pastoral ce vor avea loc la nivel de Protopopiat până la sfârșitul anului.
A fost prezentat și programul școlilor de vară și au fost anunțate parohiile care implementează acest program.
La final s-a dat citire și adresei Patriarhiei Române referitoare la identificarea în contextul Anului comemorativ „Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română” a Ierarhilor, preoților și mirenilor care au apărat Biserica în perioada comunistă, în vederea evidențierii lor la momentul solemn organizat în toamna acestui an la nivel de Patriarhie în ziua prăznuirii Sf. Dimitrie Basarabov.