În data de 21 martie 2018, în sala de conferințe Enescu a hotelului Ibis din București a avut loc Proiectul „Aplicație în limba semnelor", acesta fiind menit sa ușureze accesibilitatea tuturor de a învață mai ușor limbajul semnelor, fiind destinat persoanelor hipoacuzice din România.
Cu aprobarea și binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului a fost reprezentată la acest eveniment național de către preotul Gabriel Ichim-Radu, care este și președinte al Asociației Naționale a Copiilor Surzi din România.
Între invitați la conferință au participat Gelu Bogdan președinte ANIALMG, doamna Amalia Fodor, Director executiv fundația Orange, doamna deputat Adriana Săftoiu , membră în comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale, doamna Maria Nistor director general editura Didactică și pedagogică, din cadrul Ministerului Educației Naționale, doamna Ionica Tarău, consilier ANPD și preotul Constantin Onu - conferențiar la Universitatea din Pitești.
În cadrul conferinței au fost dezvoltate diverse discuții pe seama legislației în domeniu privind surzii pe legea 448 din 2006, Identificarea de noi probleme în ceea ce privește educația surzilor precum și apariția unor manuale în limbaj mimico-gestual pentru clasele primare.