Conferință duhovnicească și concert de cântări religioase la Biserica „Sf. Gheorghe” din Bacău

În după-amiaza zilei de miercuri, 26 martie 2025, la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Bacău a avut loc o serie de evenimente cu o deosebită încărcătură duhovnicească, organizată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului. Manifestarea s-a desfășurat în contextul "Anului comemorativ al duhovnicilor şi mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea".  

Programul a debutat la ora 16:30 cu Taina Sfântului Maslu, moment de rugăciune și binecuvântare pentru toți cei prezenți, urmat, la ora 17:30, de conferința duhovnicească „Sf. Cuv. Paisie de la Sihăstria, smerit duhovnic și blând mărturisitor”, susținută de Pr. Lect. Univ. Dr. Daniel Enea, de la Universitatea de Vest din Timișoara.  

În cadrul conferinței, părintele Daniel Enea a evidențiat personalitatea și învățăturile Sfântului Cuvios Paisie Olaru, unul dintre cei mai iubiți duhovnici ai monahismului românesc, cunoscut pentru smerenia și blândețea sa. Părintele conferențiar a amintit că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul sfinților recent, stabilind data de pomenire pe 2 decembrie, zi în care este cinstit împreună cu Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria, un alt mare duhovnic al neamului românesc.  

Seara s-a încheiat într-o atmosferă de reculegere și bucurie duhovnicească prin interpretarea unor cântări religioase de către corala „Episcop Melchisedec” a preoţilor din Protopopiatul Bacău. 

Prin rugăciune, cuvânt ziditor și cântare, credincioșii prezenți au trăit un moment de înălțare sufletească în această perioadă a Postului Mare. (M. Ignat)