Luni, 11 aprilie a.c., la Cinema “Capitol” din municipiul Onești a avut loc conferința cu tema: Tinerii și familia creștină, invitați speciali pentru a conferenția fiind Părintele Nicolae Tănase și d-l sociolog Ionuț Mavrichi - Consilier Patriarhal în cadrul Biroului de presă al Patriarhiei Române. Întâlnirea organizată de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului și Protopopiatul Onești, alături de Asociația “Sf. Voievod Ștefan cel Mare” – Hârja și de primăria Onești, a captat un auditoriu numeros.
Conferința a debutat cu prezentarea oaspeților de către Părintele Protopop Ioan Bârgăoanu, fiind apoi moderată de către Pr. Gheorghe Aramă, paroh la Biserica „Crucea de piatră” din orașul Onești. Pe durata întâlnirii duhovnicești au fost prezentate și analizate riscurile, tensiunile și provocările la care sunt supuși tinerii societății actuale în vederea întemeierii unei familii creștine autentice. Înaintea sesiunii de întrebări, Grupul coral al parohiei „Buna Vestire” din Tg. Ocna a încântat printr-un moment special pe cei din sală prin cântece religioae specifice perioadei Postului Mare.
Prezentând un studiu sociologic actual, d-l consilier patriarhal Ionuț Mavrichi, a arătat cât de interesant și intens este trăită și dezvoltată credința ortodoxă la nivelul populației României.
“Trebuie să înțelegem că religiozitatea românilor se măsoară pe mult mai multe nivele. Trebuie să vedem că peste 46 la sută dintre români merg cel puțin o dată pe lună la slujbele bisericii. Nu a existat niciun moment în creștinismul răsăritean, ca acum, când creștinii să fie atât de bine informați cu privire la propria lor credință.”
Părintele Nicolae Tănase, de la Valea Plopului care este și directorul Asociației Pro Vita -pentru viață, a îndemnat la nașterea de prunci.
“Oamenii până la sfârșitul veacului se vor naște din unirea pe cale binecuvântată dintre un bărbat și o femeie, cu participarea și prezența lui Dumnezeu, care va sădi în această zămislire sufletul, în secunda conceperii. Ceea ce a făcut poporul român este ireparabil. Prin metoda avortului au fost privați de viața peste 18 milioane de copii. Tocmai de aceea trebuie să luptăm pentru sădirea și apărarea vieții celor încă nenăscuți ”. (Pr. Daniel-Ionel Marari)