Joi, 22 august, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, s-a desfășurat la Schitul „Sfântul Cuv. Eftimie cel Mare”, din cadrul Protopopiatului Onești, concursul „Toacă și Ie Moldovenească”.
Evenimentul, aflat la a IX -a ediție, a fost organizat de către pr. protosinghel Claudiu Panțâru , egumenul Schitului „Sfântul Cuv. Eftimie cel Mare”, împreună cu pr. Andrei Turcu, Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” – Târgu Ocna și a reunit un număr de 60 de participanți, copii cu vârste curprinse între 4 – 18 ani, din parohiile de pe Văile Trotușului și Cașinului (Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh – Onești, „Maria Magdalena” – Onești, „Sf. Împărați” - Târgu Ocna, Poieni, Viișoara, Mănăstirea Cașin, Moreni, Dofteana, Larga), precum și din Parohia Cernu – Protopopiatul Moinești și Parohia Fulgeriș - Protopopiatului Sascut.
Dincolo de a pune în mișcare competitivitatea tinerilor participanți, concursul „Toacă și Ie Moldovenească” și-a propus să pună în lumină ideea de „autentic” raportată atât la tradiția Bisericii Ortodoxe Române, prin rugăciunea lemnului care invită pe creștinii ortodocși să participe la slujbele bisericii, precum și prin apelul la portul tradițional, evidențiind creativitatea sufletului românesc, care de secole se exprimă prin această artă populară. La fel ca unicitatea persoanei, ia este o piesă vestimentară unică, ce reflectă trăirea celei care o coase, transpunând prin motive din natură, gânduri și sentimente, ceea ce o face să devină dintr-un accesoriu vestimentar, pentru unii, un element ce trezește în inima celui care o poartă sentimentul de apartenență la un neam și o istorie, chemată să se înduhovnicească.
Sunetul de toacă a bătut întâia oară, la ceasurile dimineții, pentru a-i chema pe participanți să guste din Potirul Euharistic, urmând ca apoi să primească binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, prin prezența pr. protopop Zaharia Nicolae, Protopopiatului Onești și a pr. Vlad Țuțurlan, inspector eparhial.
La final, toți participanții au fost premiați de către pr. protosinghel Claudiu Panțâru și de către pr. Inspector Vlad Țuțurlan, care au oferit daruri din partea Arhipăstorului nostru, Înaltpreasfițitul Părinte Ioachim, iar copii, în semn de mulțumire pentru frumoasa zi, au arătat printr-un gest simplu, unitatea și unicitatea bisericii, făcând o horă moldovenească în jurul lăcașului de cult.
Pr. Andrei Turcu, Parohia „Sf. Împărați Constantin și Elena” - Târgu Ocna