În perioada 04-20 martie 2019, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în Parohiile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” Letea Veche şi „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” Holt, s-au finalizat activităţile de la secţiunile literară şi cultural-artistică ale Concursului Naţional Catehetic „Hristos: sufletul satului meu” derulat prin Biroul de catehizare și activități cu tineretul al Administrației Eparhiale.
Prin implicarea cadrelor didactice de la școlile din cele două localităţi, doamnele profesor Custură Mihaela, Ciudin Dorina, Benedic Mirela, Solomei Ionela şi Mocanu Alina, a preoţilor Ioan Palur, Iulian Adam, Valentin Dăscălescu şi Alexandru Palur şi a voluntarilor, copiii au pictat, au desenat, au cântat imne şi cântări religioase specifice Postului celui Mare şi au simţit cum inima comunităţii este Însuşi Hristos Domnul, Cel care ne cheamă permanent la pocăinţă, la ascultare şi la respectarea valorilor tradiţionale ale satului românesc de odinioară prin glasul Bisericii şi al preoţilor slujitori.
Astfel, în contextul Anului omagial 2019 al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari), copiii au scris poezii, eseuri, compuneri şi rugăciuni pentru sănătatea colegilor, a părinţilor şi a profesorilor; au participat la catehezele organizate în cele două parohii în acestă perioadă; au participat prin Ansamblul folcloric „Meleaguri Letene”, coordonat de doamna interpret Oltiţa Todircă, la minifestivalul folcloric „Inimă de mamă” Arena Mall-Bacău, organizat de Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” Bacău, unde au avut prilejul de a expune cântul, portul şi obiceiurile naţionale ale satului tradiţional românesc.
Activităţile catehetice şi literare au început încă din luna ianuarie la sediul Centrului de zi pentru copii Holt şi la bisericile din comună sub îndrumarea domnilor profesori de la Şcolile Holt şi Letea Veche şi a preoţilor celor două parohii. Cei peste 100 de copii înscrişi la Concursul Național de anul acesta din Parohiile Holt şi Letea Veche, au primit iconiţe, dulciuri şi jucării, dar au avut parte şi de alte surprize pe parcursul desfăşurării proiectului.
În data de 8 Martie, copiii au participat, coordonaţi de doamna Oltiţa Todircă, la minifestivalul de cântec şi port popular organizat de Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” Bacău în cadrul Proiectului social-cultural „Inimă de mamă”, ajuns la a IV-a editie.
Părinţii organizatori au înmânat diplome celor mici, flori tuturor mamelor, bunicilor şi domnişoarelor prezente la eveniment, poezia „Inimă de mamă” a Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim şi un jurnal al Parohiei băcăuane.
Joi 14 martie, copiii din cele două parohii au finalizat lucrările artistice practice din cadrul Proiectului concurs „Hristos, sufletul satului meu” la Şcoala Gimnazială Letea Veche. Astfel, ei au pictat biserica din sat, chipul unui sfânt ocrotitor, al Maicii Domnului sau motive tradiţionale populare româneşti, au cântat, au recitat poezii şi au adresat întrebări pe teme religioase. La final, în data de 19 martie, a avut loc premierea celor mici.
Părintele Ioan Palur a mulţumit acum doamnei director, doamnelor învăţătoare şi celor implicaţi în proiect dorind o cât mai bună colaborare şi pe viitor între parohii şi Şcolile Holt şi Letea Veche şi a trasat deja conturul unei viitoare colaborări şi pentru Proiectul eparhial „Şcoala de Vară” 2019.
(Pr. Iulian Adam)