Concurs de șah ”De Crăciun, fii mai bun!”, în Parohia Poduri

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, sâmbătă, 16 decembrie 2023, la Așezământul social-filantropic „Sfântul Nicolae” din Parohia Poduri, Protopopiatul Moinești, a avut loc Concursul de șah „De Crăciun, fii mai bun!”.

Concursul de șah „De Crăciun, fii mai bun!”, a avut loc cu ocazia sărbătorii Nașterii Domnului și a încheierii activităților educaționale, adică a cursurilor de șah desfășurate săptămânal cu tinerii și copiii, din cadrul Proiectului educațional ”Șahul pentru fiecare”, derulat în parohie încă din anul din 2016.


La această competiție, aflată la a III-a ediție, au participat 65 de copii și tineri care au concurat la 5 categorii de vârstă: sub 8 ani, sub 10 ani, sub 12 ani, sub 14 ani și sub 18 ani. Au fost patru runde de joc în sistem open elvețian, fiecare sportiv având la dispoziție 15 minute pentru fiecare partidă. După runda a treia de joc, copiii au servit pizza și ceai și au cântat colinde tradiționale românești în jurul bradului de Crăciun. La finalul concursului, în cadrul festivității de premiere, în prezența lui ”Moș Crăciun”, s-au acordat 5 cupe pentru câștigătorii de categorie, 15 de medalii de aur, argint și bronz pentru primele locuri, 15 medalii de consolare pentru cei mai mici șahiști, ”moșuleți” de ciocolată, napolitane și diplome personalizate pentru toți participanții.


”Concursul a fost un test de verificare a cunoștințele dobândite până acum, o răsplată pentru implicarea și efortul depus de copii în toate activitățile educative desfășurate la biserică, dar și un prilej de împrietenire și de comunicare directă fără ajutorul device-urilor,. A fost o experiență constructivă cu multe  emoții și momente frumoase. Mulțumim tuturor colaboratorilor noștri: părinți, cadre didactice, tineri voluntari care au colaborat atât de frumos anul acesta cu noi pentru organizarea și buna desfășurare a activităților educaționale, religioase, culturale, social-filantropice! Le urăm totodată, sărbători binecuvântate și un An Nou cu multe realizări și bucurii duhovnicești", a spus pr. Dumitru Parfene, preot slujitor al Parohiei Poduri și instructor de șah.