În Parohia Brusturoasa din Protopopiatul Moinești s-a desfășurat duminică, 17 aprilie, un eveniment cultural-religios ce a constat în susținerea unui concert prepascal și a unei meditații duhovnicești.
Evenimentul a fost organizat de parohie în parteneriat cu Primăria Brusturoasa și face parte din seria activităților cultural-religioase locale dedicate perioadei prepascale. Invitați să încânte auditoriul au fost Corul „Resurrectio” al Liceului Teoretic „Spiru Haret” din Moinești și Corala „Theotokos” a preoților din Protopopiatul Moinești, care și-au reunit vocile pentru a concerta sub genericul „Eu sunt învierea”. „Cu ajutorul cântărilor pascale oferite de invitații noștri, timp de câteva ore, am uitat de problemele noastre zilnice, de griji, de supărări, de statutul nostru social și de felul nostru de a fi, apropiindu-ne de Hristos. Fiind „Anul omagial al educației religioase a tineretului ortodox și Anul comemorativ al Sfântului Antim Ivireanul și al tipografilor bisericești”, acest concert și-a propus să fie pentru tinerii și copiii prezenți un reper de valori spirituale pentru viață, dar și un act de mărturisire a credinței și a identității sufletului românesc”, a declarat pr. paroh Constantin Popa.
La final, părintele Amfilohie Brânză, duhonicul Mănăstirii Diaconești, a susținut o meditație duhovnicească în care a explicat semnificațiile sărbătorilor pascale și a subliniat importanța pregătirii spirituale a creștinului pentru Săptămâna Pătimirilor. (Pr. Mareș Costel)