Inițiat în anul 2019 de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, proiectul a luat naștere din dorința chiriarhului Romanului și Bacăului de a le arăta acestor familii că nu sunt singure în suferința lor, că Biserica nu le abandonează și că, aflându-se în permanentă comuniune cu ierarhul, familia lor nu este incompletă aici, pe pământ.

Întâlnirea a debutat cu săvârșirea slujbei de pomenire pentru preoții și preotesele trecuți la Domnul, care au lăsat în urmă copii de vârstă școlară sau mai mici. Din soborul slujitorilor au făcut parte cei doi ierarhi ai Romanului și Bacăului – Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, inițiatorul proiectului, și Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, episcop-vicar – alături de preoți din parohiile care au sprijinit financiar desfășurarea acestei lucrări filantropice.

Proiectul eparhial presupune acordarea unui sprijin constant, lunar, pe parcursul întregului an, din fondul Filantropia al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, la care se adaugă întâlnirea din preajma sărbătorilor de iarnă, când copiii și părinții primesc daruri din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim. În acest an, au beneficiat de sprijin 27 de copii, cu vârste cuprinse între 4 și 22 de ani, proveniți din 13 familii, toți înscriși la școală sau grădiniță.

La finalul slujbei de pomenire, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim le-a adresat celor prezenți un cuvânt de mângâiere și întărire sufletească, în care a vorbit despre sensul pomenirii celor adormiți și despre nădejdea reîntâlnirii în Împărăția lui Dumnezeu, subliniind importanța comuniunii dintre cei rămași în viață:

„Când facem o pomenire, ne amintim de cei care au plecat dintre noi. Iar această pomenire trezește în noi și așteptarea reîntâlnirii. Se spune adesea că cineva, la plecarea din viața aceasta, a plecat pe ultimul drum, dar acest lucru este puțin greșit, pentru că nu este un drum fără întoarcere. Este, de fapt, singura despărțire care presupune o viitoare reîntâlnire.

Până la acea reîntâlnire, ne întâlnim între noi, ne sprijinim unii pe alții, ne odihnim unul în celălalt, pentru a regăsi comuniunea spirituală, care presupune o dragoste care nu este una pur pământească, ci este dragostea lui Dumnezeu din noi, care ne ajută uneori să depășim absența celor care au fost luați sau au plecat dintre noi, din familie.

Atunci când din buchetul de flori spirituale al unei comunități sau al unei familii pleacă cineva, parcă se rupe ceva din noi, din sufletul nostru, din ființa noastră: din ființa copiilor, a celor care rămân, a doamnei preotese sau a preotului care pleacă mai devreme – în accepțiunea noastră –, dar Dumnezeu știe de ce pe fiecare l-a chemat la vremea Lui.”

Referindu-se la realitatea concretă a familiilor îndoliate, Înaltpreasfinția Sa a îndemnat la păstrarea credinței în moartea și Învierea lui Hristos, ca temei al nădejdii reîntâlnirii cu cei plecați dintre noi:

„Mă bucur că vă revăd. Deși pe fețele mamelor, care au copiii în jurul lor, se citește încă tristețea, durerea care s-a instalat în ziua plecării din această lume a celor apropiați – a soțului sau a soției –, văd totodată pe fețele copiilor o lumină aparte, parcă o teofanie permanentă.(...)

De aceea vă îndemn mereu: dacă credeți că Iisus a murit și a înviat, tot așa să credeți că vă veți întâlni din nou cu cei plecați. Iar acea întâlnire va fi o mare bucurie, pentru că va fi într-un alt context, unul duhovnicesc, unde nimic din ceea ce este material nu mai predomină. Trupurile noastre vor fi spiritualizate și ne vom bucura cu bucurie veșnică.

Rămâneți, așadar, în dragostea lui Hristos și în dragostea noastră unii față de alții.”

Vorbind despre grija părintească a Bisericii față de aceste familii, chiriarhul Romanului și Bacăului a amintit sprijinul oferit pe parcursul anului și importanța întâlnirii și a rămânerii în comuniunea eclezială:

„Cu resursele noastre, am încercat pe parcursul anului să vă mai ușurăm din greutățile materiale care apasă nu doar pe trup, ci și pe suflet. Dar mai important decât atât este să ne întâlnim din când în când și să știm că nu suntem singuri, că rămânem în comuniunea Bisericii. Fiecare dintre noi a avut o pierdere în viață, dar această pierdere poate fi și un câștig, dacă rămânem în comuniune. Atunci Dumnezeu ne este Tată, Dumnezeu ne este Mamă și știe să ne dea fiecăruia ceea ce avem nevoie pentru viața aceasta trecătoare.

Rugăciunea pentru cei adormiți nu este doar pentru ei, ci este și pentru noi: adăugăm dragostea noastră la dragostea lui Dumnezeu pentru ei. De aceea accentuăm dimensiunea spirituală a vieții, pentru ca sufletul să echilibreze trupul și să ne ajute să răspundem încercărilor care vin asupra noastră.(...)

Să împărțim unii cu alții durerea și bucuria, așa cum putem. Dumnezeu știe să tragă concluzia mai bine decât noi și știe să pună punct fiecărui lucru la vremea Lui.”

Programul a continuat cu un scurt moment artistic cu mesaj religios, piesa de teatru intitulată "Noaptea de Crăciun a Romanovilor, o poveste de iubire și destin", sub coordonarea doamnei Gabriela Andrei, actor la Teatrul "Luceafărul" din Iași, susținut de studenții Cercului de arte  scenice „Sf. Mc. Filimon”,  din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Sf. Dumitru Stăniloae”, coordonat de pr. Lect. Dr. Ilarion Mâță.

Un moment deosebit de așteptat, mai ales de cei mici, a fost oferirea darurilor lângă bradul împodobit din foaierul Casei Sterian. Copiii au primit daruri potrivite vârstei – jucării și dulciuri pentru cei mai mici, iar pentru cei mai mari cărți, dulciuri și un sprijin financiar – în timp ce părinții au primit cărți și obiecte cu semnificație religioasă, alături de ajutorul financiar aferent lunii decembrie.

După acest moment festiv, într-o atmosferă caldă și firească, beneficiarii proiectului au avut prilejul de a purta discuții informale cu Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, care s-a arătat profund interesat de poveștile lor de viață și de modul în care Biserica poate rămâne aproape de aceste familii greu încercate.

Ziua s-a încheiat cu bucuria celor mici, care au asistat la o piesă de teatru de păpuși, oferită prin bunăvoința doamnei Gabriela Andrei, aducând zâmbete și lumină în inimile tuturor.

Prin îmbinarea rugăciunii pentru pomenirea celor adormiți cu sprijinul concret și bucuria dăruirii în pragul sărbătorii Nașterii Domnului, proiectul „Un tătic în Cer, un părinte pe pământ” rămâne o mărturie vie a grijii părintești pe care Biserica o poartă celor aflați în suferință. (Mioara Ignat)