Complexul social - medical rezidențial de la Hârja va marca Ziua internațională a persoanei vârstnice pe data de 1 octombrie, prin activități religioase, culturale, tradiționale și ocupaționale.
Dacă în fiecare an, începutul lunii octombrie aducea, cu prilejul Zilei internaționale a persoanei vârstnice, activități culturale deosebite, simpozioane naționale sau internaționale și ateliere de lucru la care participau profesori universitari din țară și străinătate, directori de centre rezidențiale și reprezentanți ai autorităților centrale, în contextul acestui an pandemic, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim Arhiepiscop al Romanului și Bacăului, a binecuvântat și de această dată ca vârstnicii de la Hârja să își cinstească ziua, dar într-un mod mai restrâns tocmai pentru a fi protejați de această boală molipsitoare.
Astfel, 30 septembrie 2020, în ajun de ziua vârstnicului, dar și de sărbătoarea închinată Acoperământului Maicii Domnului, se va oficia în paraclisul Așezământului Slujba Privegherii ( Vecernia, Litia și Utrenia), urmând ca în ziua de 1 octombrie, începând cu ora 07.00, sa fie săvârșită rânduiala Acatistului Acoperământului Maicii Domnului, urmată de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Imediat după aceasta se va oficia slujba de Te Deum, urmată de slujba de pomenire pentru cei care au fost beneficiari ai centrului.
După momentele de suflet, vor fi prezentate într-un proiect power point amănunte legate de trecutul, prezentul și viitorul așezământului, urmând ca apoi să fie lansat volumul „Drag de poezie” al doamnei Săftica Zglimbea, beneficiară a centrului.
În jurul orei prânzului activitățile vor lua o mică pauză tocmai pentru ca beneficiarii să fie sărbătoriți cu tort și cu bucate pe măsură.
Programul activităților va continua și în după amiaza zilei, atunci când vârstnicii se vor întâlni din nou pentru a lua parte la diferite activități hand-made, dar și la cercul de poezie unde se va recita din „Imnele închinate Maicii Domnului“, creație a Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim.
De menționat este și faptul ca începând cu ora 09:30, activitățile vor fi transmise live și în mediul on line pe pagina de facebook a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și a Asociației „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare- Hârja”.
Vă așteptăm să vă alăturați în mod virtual la aceste evenimente! (Pr. Petru - Nicolae Toma, Consilier spiritual al Centrului social - medical Hârja)