Comănești: PS Teofil Trotușanul, în rugăciune și comuniune, la Denia Canonului Mare

Miercuri, 23 martie 2026, la Catedrala „Sfinții Împărați” din Comănești, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a săvârșit Denia Canonului Mare al Sfântului Andrei Criteanul.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Diaconia” a Catedralei Arhiepiscopale din Roman, care a conferit slujbei o aleasă solemnitate.

Din soborul slujitorilor au făcut parte părintele Costel Mareș, protopop de Moinești, părintele Marian Gliga, inspector eparhial al Sectorului colportaj, precum și alți preoți din împrejurimi. La eveniment au participat și reprezentanți ai autorităților locale, între care domnul Viorel Miron, primarul orașului Comănești.

În cuvântul adresat credincioșilor prezenți, Preasfințitul Părinte Teofil a evidențiat intensitatea duhovnicească a acestei slujbe deosebite, subliniind caracterul ei profund penitențial: 

„De 250 de ori am rostit în această seară: «Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!». Aproape trei ore și jumătate de închinăciuni, de smerenie și de cântare au fost aduse înaintea lui Dumnezeu.”

Totodată, ierarhul a arătat că această rugăciune concentrează esența pocăinței creștine și are puterea de a transforma viața omului: 

„Ori de câte ori puteți, să rostiți această rugăciune de pocăință, această strigare din Canonul cel Mare: „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!”. Aceasta este, de fapt, o condensare a Psalmului 50, de unde mai apoi călugării din mănăstirile vestite ale Orientului și, mai târziu, de la Muntele Athos, au dezvoltat Rugăciunea lui Iisus, pe care și noi o folosim și o rostim. (...)

Folosiți această putere a rugăciunii, ca Dumnezeu să Se milostivească asupra noastră, să ne șteargă păcatele și să vă răsplătească și dumneavoastră osteneala pe care ați făcut-o.”

În continuare, Preasfinția Sa i-a îndemnat pe cei prezenți să urmeze exemplele de pocăință oferite de Sfânta Scriptură și să valorifice timpul rămas din Postul Mare ca prilej de întoarcere sinceră către Dumnezeu.

În încheiere, ierarhul a prezentat credincioșilor un material audio dedicat Canonului cel Mare, realizat de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, în lectura Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, însoțit de interpretarea Coralei „Diaconia”, încurajându-i să îl folosească drept sprijin duhovnicesc în această perioadă. Credincioșii au avut posibilitatea de a achiziționa această înregistrare, disponibilă în format electronic, distribuită prin Sectorul colportaj pe întreg cuprinsul eparhiei.

Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul este una dintre cele mai profunde creații imnografice ale Bisericii, fiind citit fragmentar în primele patru zile ale Postului Mare și integral în săptămâna a cincea. Alcătuit în secolul al VII-lea, acesta propune o amplă meditație asupra istoriei mântuirii, de la Adam până la Hristos, oferind credincioșilor un veritabil ghid de pocăință și de îndreptare a vieții. (Mioara Ignat)