Urmare a unei frumoase colaborări ce se întinde în decursul mai multor ani concretizată prin diferite proiecte și activități, Școala ,,Liviu Rebreanu” și Parohia ,,Sfântul Arhidiacon Ștefan” din Comănești au conlucrat și de această dată pentru implementarea proiectului eparhial ,,Fă Rai din ce ai” în orașul Comănești.
Astfel, la îndemnul și sub coordonarea doamnei profesoare Iuliana Cozma, elevii acestei școli gimnaziale au împlinit cu mare dragoste și râvnă mesajul hristic de a dărui aproapelui cele de folos în această perioadă. Bucuria și entuziasmul cu care s-au angajat în a transpune în viețile lor îndemnul Evangheliei, au fost o lecție pentru adulți. Sinceritatea și dăruirea copiilor au adus fericire atât pe chipul și în sufletele profesorilor și părinților, cât și beneficiarilor acestui proiect.
În cadrul colectei inițiate de doamna profesoară, cu sprijinul elevilor, s-a strâns o cantitate impresionantă de alimente neperisabile, dulciuri, rechizite, jucării, produse de igienă personală, toate fiind de cea mai bună calitate.
Apoi, în data de 18 decembrie, Preoții Vasile Ropotoaia și Costinel Milon, alături de doamna Iuliana Cozma, s-au deplasat cu aceste pachete la domiciliul persoanelor aflate în nevoie,cazuri sociale identificate de părinții slujitori ai Parohiei ,,Sfântul Arhidiacon Ștefan” Comănești. Acolo, auîncercat să sădească în sufletele beneficiarilor speranța și bucuria printr-o îmbrățișare caldă, o vorbă bună, un zâmbet și o urare sinceră de sărbători.