În ziua de prăznuire a Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodești, la Catedrala Arhiepiscopală din Roman și la Mănăstirea de la Calapodești vor fi săvârșite slujbe speciale la care sunt așteptați să participe numeroși preoți și pelerini din toată țara.
Cinstirea sfinților români în Patriarhia Română începe, și în acest an calendaristic 2020, în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului.
Freamătul bucuriei sfinte şi al sărbătorii binecuvântate se reînnoiesc vineri, 10 ianuarie a.c. cu prilejul prăznuirii Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodești.
”Sărbătoarea va debuta joi, 9 ianuarie, ora 16.00, la Catedrala ”Sf. Cuv. Parascheva” cu slujba Vecerniei unită cu Litia ce va fi săvârșită de ÎPS Arhiepiscop Ioachim, la care vor participa preoții și diaconii catedralei.”, a declarat părintele arhimandrit Serafim Huzdup.
Programul liturgic va continua în ziua de cinstire a Sfântului Cuvios Antipa, cu Dumnezeiasca Liturghie oficiată de părintele arhimadrit Pimen Costea, Vicar eparhial la Catedrala arhiepiscopală din Roman de la ora 09.00, la care vor participa părinții consilieri și inspectori eparhiali, alături de preoții protopopi.
Bucuria sărbătorii va fi simțită și la mănăstirea Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodeşti.
Vineri, 10 ianuarie, pelerini din toată țara sunt așteptați să participe de sărbătoarea hramului mănăstirii din Calapodeşti, comuna Dealu Morii, județul Bacău, care îl are ca ocrotitor pe Cuviosul Antipa. Aici IPS Părinte Ioachim va oficia Dumnezeiasca Liturghie alături de P.Cuv. pr. Arhimandrit Clement Haralam, mare eclesiarh al Catedralei Patriarhale, alături de P.Cuv. părinte Serafim Huzdup, consilier eparhial și elesiarh al Catedralei Arhiepiscopale de la Roman și împreună cu obștea monahală de aici. (Pr. Daniel-Ionel Marari)